Facultatea de Matematică şi Informatică (FMI) din cadrul Universitătii Ovidius din Constanţa (UOC) va decerna joi, 22 septembrie 2022, titlul de „Doctor Honoris Causa” profesorului universitar doctor Vasile Berinde, ilustru reprezentant al şcolii de Matematică, personalitate de excepţie în domeniul analizei neliniare, teoriei punctului fix şi analizei numerice, informează conf. univ. dr. Aurelian Nicola, decanul FMI.
Festivitatea va avea loc de la ora 9.00, în Sala Senatului din Campusul universitar – Corp A (Aleea Universităţii, nr.1). Prof. univ. dr. Vasile Berinde s-a născut la 22 septembrie 1955 în Budeşti, Maramureş, unde a studiat ciclul primar (1962-1970), apoi a urmat cursurile Liceului Liceul „Dragoş Vodă” din Sighetul Marmaţiei (în perioada 1970-1971), şi ale Liceului „Gheorghe Şincai”, din Baia Mare (1971-1974).
În perioada 1975 – 1979 a fost student la Facultatea de Matematică şi Informatică, în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, unde, apoi, a realizat studiile doctorale (1990-1993).
Prof. univ. dr. Vasile Berinde a fost: matematician şi şef Oficiu de Calcul, Oficiul de Calcul al IMUAS (RAMIRA) Baia Mare, 1979-1990; director al Catedrei de Matematică-Informatică, Departamentul de Matematică şi Informatică, Facultatea de Ştiinţe, Universitatea de Nord Baia Mare, 1995-1997; decan, Facultatea de Ştiinţe Departamentul de Matematică şi Informatică, Facultatea de Ştiinţe, Universitatea de Nord Baia Mare, 1997-1999; directorul Şcolii Doctorale de Matematică, Departamentul de Matematică şi Informatică, Facultatea de Ştiinţe, Universitatea de Nord Baia Mare, 2005-2014; director, Centrul de Cercetare „Matematici fundamentale şi aplicate” (recunoscut de CNCSIS ca centru de tip B, 2001), Universitatea de Nord Baia Mare, 2001-prezent.
În timpul carierei sale academice, prof. univ. dr. Vasile Berinde a colaborat cu numeroase grupuri de cercetare naţionale şi internaţionale, participând la un număr important de stagii de cercetare ştiinţifică la universităţi din străinătate si din România.
De asemenea, prof. univ. dr. Vasile Berinde este editorul şef al revistei din zona roşie a UEFISCDI Carpathian Journal of Mathematics şi editor/membru în consilii editoriale ale unor reviste de specialitate cu circulaţie internaţională.
De-a lungul carierei sale, prof. univ. dr. Vasile Berinde a publicat peste 230 de articole ştiinţifice, două monografii tipărite sub egida unor consacrate edituri din lume – Birkhauser (2004), Springer (2007) – şi este autorul a 19 cărţi de specialitate sau cursuri universitare publicate în România.
De asemenea, prof. univ. dr. Vasile Berinde a participat cu lucrări la peste 180 de conferinţe şi congrese în ţară şi străinătate, a fost key note/plenary/invited speaker şi, respectiv, membru în comitetul ştiinţific la peste 40 conferinţe în ţară şi străinătate.
Prof. univ. dr. Vasile Berinde a fost director ştiinţific în cadrul unor proiecte de cercetare de interes naţional şi internaţional şi, datorită bogatei sale activităţi ştiinţifice, a fost acceptat ca membru al unor renumite societăţi ştiinţifice şi profesionale de specialitate din România şi din străinătate: Societatea de Ştiinţe Matematice din România (1980-prezent); American Mathematical Society (1994-prezent); European Mathematical Society (1998-prezent); SINUS Association, etc..
Printre premiile, distincţiile ştiinţifice şi titlurile primite de prof. univ. dr. Vasile Berinde se numără: premiul Distinguished Research Award of Technical University of Cluj Napoca (în anii 2020 şi 2021); medalia şi Certificatul centenar de onoare „Gazeta Matematică” ale SSMR (1995); Doctor Honoris Causa al Universităţii tehnice de stat din Donetsk, Ucraina.
Începând cu anul 1993, prof. univ. dr. Vasile Berinde a fost profesor invitat la numeroase universităţi din străinătate, unde a expus rezultatele cercetărilor realizate: Universiteit Brussel, Belgium, aprilie-iulie 1996, University of Rousse, Bulgaria, august 1997, Technical University Kosice, aprilie 2002, University of Miskolc, martie 2003, Universidad Catolica de Valparaiso, mai 2003, Universitatea Tehnică Lublin, aprilie 2004, International Center for Theoretical Phisics Trieste, noiembrie 2004, St. Istvan University Budapest, mai 2005, Technical University Kosice, aprilie 2007, Centre National pour la Recherche Scientifique, Paris, iunie 2007, Universitatea de Ştiinţe Aplicate Viena, aprilie 2008, International Center for Theoretical Phisics Trieste, mai-iunie 2008, Centre National pour la Recherche Scientifique, Paris, iunie-iulie 2008, University of Rousse, Bulgaria, februarie 2010, Technical University Kosice, iunie-iulie 2010.
A.V.




























