La finalul clasei a X-a, elevii de la licee tehnologice vor putea obține certificat de calificare profesională, pe baza căruia se pot angaja – așa prevede un proiect de lege depus la Parlament. Deputata PNL Raluca Turcan, coinițiatoare a legii meseriașilor, transmite europafm.ro.
„Elevii din filierele tehnologice pot să primească, după clasa a X-a, certificare de competențe, astfel încât, în cazul în care abandonează școala, să poată avea un loc pe piața muncii cu competențe dovedite. Cifrele arată că cel mai mare abandon școlar este în rândul elevilor din filiera tehnologică, iar unul din trei elevi de la filiera tehnologică abandonează școala după clasa a IX-a”, a declarat deputata PNL Raluca Turcan.
Proiectul de lege este susținut de parlamentari din toate partidele și vine să repare o greșeală făcută în urmă cu un deceniu, când au fost desființate școlile profesionale, spune deputata USR Corina Atanasiu, coinițiatoare a legii meseriașilor.
„România are nevoie de între 50.000 și 80.000 de meseriași, de lucrători calificați pe nivel minim, pe care nu îi are și pe care îi importă. Și nu îi are nu pentru că nu am avea tineri care să vrea să practice aceste meserii, ci pentru că școala românească nu îi formează. În liceele tehnologice, în acest moment, calificările sunt sofisticate, de la nivel 3 în sus. Legea meseriașilor vine să șteargă o greșeală pe care politicienii din trecut au făcut-o, și anume desființarea școlilor profesionale, acum mai bine de 10 ani”, a precizat deputata USR Corina Atanasiu.
Potrivit proiectului depus la Parlament, la finalul clasei a X-a, elevii pot obține, în urma unui examen, un certificat de calificare profesională de nivel doi. După clasa a XI-a, va exista certificare de nivel 3, iar la sfârșitul clasei a XII-a, certificare de nivel 4.
În prezent, aproape un milion de tineri din România nu sunt nici în sistemul de educație, nici pe piața muncii, iar țara noastră are cea mai mare rată a șomajului în rândul tinerilor, spun inițiatorii noii legi.
D.A.




























