Cete de colindători au trecut pragul și anul acesta să le aducă în dar bucuria Crăciunului și magia sărbătorilor de iarnă, reprezentanților administrației locale din orașul Cernavodă.
Lângă bradul frumos împodobit, în holul primăriei au răsunat colinde tradiționale iar reprezentații Administrației Publice Locale au răsplătit urările colindătorilor cu mici cadouri și pachete cu dulciuri.
„Este cea mai frumoasă perioadă a anului și ne-am bucurat să-i avem alături pentru că tradițiile ne unesc și dau suflet comunității noastre. Le mulțumim tuturor celor ce ne-au trecut pragul și le urăm să se bucure de aceste sărbători alături de toți cei dragi.
Sărbători fereicite tuturor!”, a transmis Liviu Negoiță, primarul orașului Cernavodă.
L.M.




























