Pe locul al doilea în preferințele constănțenilor pentru Consiliul Local Municipal s-a clasat Partidul Național Liberal, care a obținut câteva procente sub actualul edil al orașului, adică 22,35% din totalul voturilor exprimate. Astfel, PNL va fi reprezentat, din octombrie, de șapte consilieri: Ionuț Rusu, Marius Dragoș Prăzaru, Adriana Arghirescu, Marius Tulică, Cristian Omocea, Alexandru Marian Nazîru și Ali Beazit.
Lista PNL pentru Consiliul Local Constanța a fost deschisă de Ionuț Rusu, viceprimarul municipiului Constanța, care se va afla la cel de-al doilea mandat de ales local, după cel obținut la alegerile locale din 2020. Ionuț Rusu apare ca asociat în firmele: New Project Enterprise SRL – 10 părți sociale, MSC Crewing Services SRL – 476 de părți sociale, dar și în Inland Crew Solutions SRL – 20 de părți sociale. Acesta apare și în ONG-ul Compass de Pregătire și Perfecționare a Personalului Navigant din Constanța. Rusu a fost, în trecut, și unicul asociat al Stargate Crewing Agency SRL. Este și președintele Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali (COAL) – Filiala Constanța, dar și prim-vicepreședinte al COAL național.
Una dintre cele mai cunoscute firme în care a fost implicat viceprimarul este Stargate Crewing Agency, o agenție de crewing cu sediul în Constanța. Firma este furnizor de forță de muncă în sectorul maritim din Europa de Est. Societatea a fost înființată în anul 2004 și îi are ca asociați pe Florin Bogdan Răducanu (25%), care este și administrator, pe Cristian Claudiu Răducanu (20%), Lăcrămioara Răducanu (20%), Iuliana Răducanu (20%) și pe Gabriel Aftenie (15%).
Pentru anul 2023, firma a raportat o cifră de afaceri în valoare de 9.681.417 lei, profit net de 787.510 lei și datorii de aproximativ 4,2 milioane de lei, cu 40 de angajați.
Ionuț Rusu este fondatorul firmei MSC Crewing Services SRL, înființată în 2023, care se ocupă tot de plasarea forței de muncă. Acesta deține 49% din capitalul social al companiei, iar restul sunt ale MSC Shipmanagement Limited din Cipru. Primul an de activitate nu a fost unul prea bun pentru firmă, neavând activitate, așa că pierderile au fost de 12.238 de lei, iar datoriile, de 26.599 de lei.
Inland Crew Solutions SRL a fost înființată în anul 2013 și are sediul pe strada Ion Lahovari 103. Asociați sunt Ionuț Rusu și Tiberius Emanuel Hodor, fiecare cu 50% din capitalul social. Pentru 2023, firma a raportat o cifră de afaceri în valoare de 4.398.929 de lei, un profit net în valoare de 57.786 de lei, datorii în valoare de 445.181 de lei și 26 de angajați. New Project Enterprise SRL se ocupă cu închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate. Și în această firmă, Ionuț Ruse deține 50%.
Cel de-al doilea consilier PNL va fi Marius Dragoș Prăzaru, medic primar ATI, directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. În declarația de interese, Marius Dragoș Prăzaru a menționat că este membru în Colegiul Medicilor Constanța, Societatea Română de Anestezie și Terapie Intensivă, dar și în Societatea Română de Nutriție Clinică Parenterală și Enterală ROSPEN. Nu deține acțiuni sau părți sociale în nicio firmă.
Adriana Arghirescu a fost aleasă pentru un nou mandat de consilier local municipal, fiind pe poziția a treia pe listă. Conform declarației de interese, publicată anul acesta, aceasta este asociat și administrator al firmei Work Consulting SRL, cu sediul în incinta Portului Constanța, de unde a încasat, în anul 2023, dividende în valoare de 391.890 de lei. Totodată, este membru al Biroului Politic Local și președinte al Organizației Femeilor Liberale ale PNL Constanța.
Marius Tulică a fost ales, din nou, în Consiliul Local Municipal. Tulică, de profesie economist, a fost consilier și în mandatul trecut, începând cu 1 februarie 2023, după ce Teodor Popa și-a dat demisia, în decembrie 2022. Nu deține acțiuni în nicio firmă, dar este membru în Biroul Politic Local al PNL Constanța, conform declarației de interese publicate anul acesta. Anul trecut, a fost remunerat pentru funcția de consilier parlamentar, la Camera Deputaților, și pentru cea de șef complex al SC Adaquest SRL din Eforie.
Și Cristian Omocea se află la al doilea mandat de consilier local. Conform declarației de interese publicate anul acesta, el este membru în Biroul Politic Local al PNL Constanța și membru în Sindicatul Mureșul din Apele Române. Ca și în cazul colegului său Marius Tulică, Omocea nu deține acțiuni în nicio firmă. La începutul anului 2021, numele său a fost vehiculat pentru funcția de director al ABADL, în locul lui Bogdan Bola, dar alegerea a fost alta. De profesie chimist, el este șeful Serviciului Inspecția Bazinală a Apelor din cadrul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral.
Chiar și Alexandru Marian Nazîru se află la cel de-al doilea mandat de consilier local. Conform declarației de interese, acesta deține 9 părți sociale în cadrul firmei Sargesta SRL, cu sediul în Mamaia Sat, strada M9. Societatea are, în prezent, activitatea întreruptă temporar și nu se află în selecțiile de firme active. Nazîru este informatician de profesie, iar în prezent ar fi dezvoltator software.
Ultimul, dar nu cel din urmă este Ali Beazit, figură nouă în Consiliul Local Municipal. Ali Beazit este profesor universitar și președintele Senatului Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ Constanța. Conform declarației de interese, Ali Beazit este asociat în cadrul IHM Survey and Inspection SRL, ce are ca principal domeniu de activitate „testare și analize tehnice, și deține 50% din capitalul social al firmei. Pentru 2023, societatea a raportat o cifră de afaceri în valoare de 377.202 lei, un profit net de 181.566 de lei și datorii de 29.698 de lei, fără niciun angajat. Totodată, Beazit este membru în Asociația Generală a Inginerilor din România.
Andreea CONDURACHE



























