Premierul Marcel Ciolacu a avut, vineri la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Nevăzătorilor şi ai Consiliului Naţional al Dizabilităţii care au fost nemulțumiți că pensiile le scad pensiile cu până la 80%.
Șeful Executivului a spus că nicio pensie aflată în plată nu va scădea în urma recalculării, lucru valabil şi în cazul persoanelor cu dizabilităţi și a anunțat că va fi elaborată o lege distinctă, care le va asigura acestora dreptul la o pensie decentă. Un grup de lucru va fi creat de luni care să discute și să elaboreze proiectul legislativ, anunță Guvernul.
„Nicio pensie aflată în plată nu va scădea în urma recalculării! Acest lucru este valabil și pentru persoanele cu dizabilități. Astăzi, în urma întâlnirii avute cu reprezentanții Asociației Nevăzătorilor din România și ai Consiliului Național al Dizabilității din România, am hotărât să lucrăm împreună pentru o lege #distinctă care să trateze cu respect munca persoanelor cu dizabilități și, în același timp, să le asigure dreptul la o pensie decentă, atât celor aflați acum la pensie, cât și viitorilor pensionari”, a scris Marcel Ciolacu, vineri pe Facebook.
M.G.



























