Clădirea Primăria Cernavodă a intrat într-un amplu proces de reabilitare. Imobilul necesita intervenție urgentă, după ce, ani la rând, lucrările punctuale nu au reușit să remedieze durabil vulnerabilitățile cauzate de umiditate.
Potrivit viceprimarului interimar cu atribuții de primar, Cătălin Apostol, proiectul este esențial pentru administrația locală și urmărește salvarea uneia dintre cele mai importante clădiri publice ale orașului.
Totodată, reabilitarea va conduce și la economii, fiind vorba despre o reabilitare energetică. Se au în vedere lucrările interioare, aproape finalizate, iar fațada ventilată prinde contur.
M.M.


























