Clubul de Șah din Năvodari traversează o perioadă de reconstrucție, marcată de schimbul de generații și de pregătirea unor noi sportivi care să reprezinte orașul la competițiile viitoare. Daniel Panainte, antrenor al șahiștilor năvodăreni și arbitru la Trofeul „Cavalerii Mării Negre”, ediția a III-a, eveniment susținut de OMD Stațiunea Mamaia Nord și Primăria Năvodari și organizat de Adrian Ioan Smărăndoiu, director de turneu, spune că obiectivul este formarea unei noi generații de șahiști și creșterea treptată a nivelului de joc.
„Suntem în reconstrucție, avem un schimb de generații și formăm noi campioni”, a declarat, pentru Focus Press, Daniel Panainte, exprimându-și încrederea că rezultatele clubului se vor îmbunătăți de la o competiție la alta.
În cadrul competiției internaționale desfășurată la Centru de Afaceri Năvodari, Clubul de Șah a fost reprezentat de 15 copii, majoritatea aflați la început de drum. Pentru aceștia, participarea la turnee reprezintă o oportunitate de a acumula experiență și de a progresa într-un mediu competitiv. La această competiție au fost premiați șahiștii năvodăreni Diana Nicola Dospin, Sergiu Iordache, Vasile Vladimir, dar și alți jucători. Premiile au fost înmânate de Andreea Tudor, consilier local în Năvodari. La organizarea evenimentului s-a implicat și Daniel Dumitrescu, consilier local și administrator al Termica Distribuție Năvodari.
„Felicit organizatorii, pentru că este o muncă foarte mare să organizezi un eveniment de o asemenea amploare. Îi felicit și pe participanți, pentru că nu este puțin lucru să vii din țară și să petreci trei-patru zile la mare, dedicându-ți timpul șahului și jucând de dimineața până seara. Îi felicit, de asemenea, pe toți cei implicați în această competiție”, a transmis Daniel Panainte. Organizatori au dorit să-l răsplătească pentru efortul său, pentru imaginile surprinse în timpul competiției și pentru implicare.
Daniel Panainte consideră că munca de formare va da roade în timp, iar următoarele competiții vor arăta evoluția noii generații de jucători.
Alexandra VASILE


























