Conflict de amploare în Tulcea: un bărbat a amenințat patru femei, trei dintre acestea agresându-l fizic: toți s-au ales cu dosar penal

0
1038

Polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Tulcea, în timp ce executau serviciul de patrulare, în cursul zilei de vineri, 26 iunie a.c., s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe strada Unirii, la intersecție cu strada Babadag, are loc un conflict spontan între mai multe persoane.


Ca urmare a intervenției rapide a forțelor de ordine, conflictul a fost aplanat în scurt timp.


Din primele verificări, polițiștii au stabilit că, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat de 32 de ani, din Tulcea ar fi adresat injurii unei femei de 42 de ani, din municipiu. Alte trei femei care se aflau împreună cu aceasta ar fi adresat expresii jignitoare la adresa bărbatului, totodată agresandu-l fizic.

Ulterior, bărbatul ar fi încercat să amenințe persoanele respective cu un tarpan (cecera mică folosită la tăierea stufului).


Fortele de ordine prezente la fața locului, respectiv trei autospeciale cu șase polițiști, jandarmi și polițiști de frontieră au restabilit ordinea publică, bărbatul fiind dezarmat și imobilizat.

Ulterior, acesta a fost transportat la spital pentru ingrijiri medicale.


Toate celelalte persoane implicate în incident au fost conduse la sediul Poliției pentru audieri.


În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor cauzelor si imprejurarilor producerii incidentului, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri sau alte violențe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.