În cadrul ședinței Consiliului Executiv Județean al Partidului Mișcarea Populară Constanța, din data de 29 februarie a.c., s-a hotărât retragerea sprijinului politic pentru consilierii locali ai partidului care nu s-au implicat în activitatea de pregătire a alegerilor, din următoarele localități: Albești, Aliman, Târgușor. Documentația va fi înaintată Instituției Prefectului, în vederea încetării mandatelor.
Claudiu Palaz a precizat, pentru Focus Press, că aleşii locali pentru care a fost retras sprijinul nu s-au implicat în ultimele campanii şi nici nu au depus la partid listele de candidaţi pentru alegerile din 2020. „Laşii nu au ce căuta în PMP”, a transmis Palaz, care a adăugat că va proceda la fel în orice localitate unde constată că are probleme de acest fel.
Conform surselor noastre, consilierii din Albeşti şi Târguşor au înţelegeri cu PNL, iar din Aliman – cu PSD.
L.M.



























