Un constănțean care a fost bătut, în urmă cu 5 ani, și a intrat în comă din cauza loviturilor, cere să i se facă dreptate. Numai că, din câte se pare, autoritățile competente nu prea se grăbesc în privința soluționării acestei cauze, iar situația este cu atât mai gravă dat fiind că, anul viitor, răspunderea penală a faptei se prescrie.
Nicolae Claudiu Trandafir, un bărbat din Valu lui Traian, a fost agresat, în urmă cu circa 5 ani, pe o terasă din Mamaia, de un politician, care l-a băgat în comă. Agresorul este Emilian Mărcușanu, un PSD-ist care, la o simplă căutare pe Google, apare ca fost primar al unei comune din județul Teleorman, condamnat în 2013 pentru abuz în serviciu.
Din declarațiile părții vătămate și din plângerea penală care stagnează prin sertarele anchetatorilor, povestea stă în felul următor:
Într-o seară din luna august 2018, după ce a participat, împreună cu mai multe familii, la o serată grecească, în Mamaia, Nicolae Claudiu Trandafir și ceilalți prieteni au plecat la plimbare prin Mamaia, oprindu-se la o terasă.
”Toate bune și frumoase, până când acest individ a început să ne înjure și să ne facă în toate felurile. A înjurat-o inclusiv pe soția mea. EU am vrut să-l calmez, l-am invitat la noi la masă să bem un șpriț. A refuzat, dar a venit la mine cu un telefon în mână, cică să stau de vorbă cu Săceanu (Ismail Iașar, unul din capii interlopilor din Constanța, decedat în 2014 – n.r.). I-am zis <<Prietene, Săceanu e mort de câțiva ani>>. A plecat de lângă mine, dar fără telefon. M-am dus după el, în speranța să i-l înapoiez. Când m-am întors cu spatele ca să mă întorc la masă, nu știu cu ce m-a lovit, cu o țeavă sau cu altceva, dar mi-a dat comă totală”, ne-a declarat Nicolae Claudiu Trandafir, partea vătămată.
Tot el ne-a precizat că acea lovitură i-a afectat pe termen lung, întrucât chiar și în prezent are probleme de memorie.
Trecând peste alte detalii, bărbatul a cerut să i se facă dreptate și a depus plângere penală la Poliția Mamaia. Numai că, din acel moment, nimic nu avea să se mai întâmple.
”Am reclamat comiterea infracțiunilor de loviri și alte violențe. Am arătat că am fost lovit, iar în urma loviturii primite, am căzut și m-am lovit cu capul de bordură, după care am intrat în comă. Ulterior am aflat că am avut oasele craniului fracturate și mau mult timp am făcut investigații medicale.
Pot susține că am făcut mai multe demersuri, ocazie cu care am aflat că s-a schimbat polițistul de caz și ulterior doi procurori, motivându-se că dosarul este în lucru. După 4 ani și 8 luni de la comiterea infracțiunii, cu trei cereri de <<contestație durată de soluționare dosar>> admise, cu prescripția care se apropie vertiginos, consider că în cauza de față se face dovada inechitabilității duratei de soluționare a procesului penal”, mai declară constănțeanul.
Cu alte cuvinte, bărbatul care putea să-și piardă viața în urma loviturii, încă se luptă pentru a i se face dreptate, în condițiile în care, timp de 5 ani nu s-a făcut nimic pentru finalizarea urmăririi penale și, așa cum arătam mai sus, anul viitor se prescrie răspunderea penală a faptei.
În ceea ce-l privește pe agresor, Emilian Mărcușanu, acesta a avut două mandate de primar, în perioada 2008 – 2012 și 2012 – 2016, iar incidentul prin care s-a dat în stambă, în Mamaia, a avut loc după ce a pierdut fotoliul de primar, în favoarea unei contracandidate a sa, din partea PMP. Nu se știe dacă tergiversarea acestui dosar are vreo implicație politică, dar este cel puțin ciudată, în condițiile în care, în alte cazuri similare, într-un interval de 5 ani, au fost finalizate și anchetele, inculpații au fost și judecați, și condamnați.
D.A.