Municipiul Constanța a inițiat, în anul 2022, elaborarea documentației de urbanism Plan Urbanistic Zonal Tomis I – Tomis II. La trei ani distanță, reglementările propuse au fost lansate în consultare publică, iar recent Primăria Constanța a făcut public raportul informării și consultării publicului. Mai mulți locuitori ai zonei au venit cu obiecții, dar și cu propuneri. Amintim că, potrivit reprezentanților administației locale, proiectul se află la etapa 4 din 5. Aceasta vizează obținerea avizelor necesare.
Zona studiată are o suprafață de circa 163 hectare și este delimitată astfel: strada Ion Rațiu la nord, strada Poporului la nord-vest, aleea de acces la imobilele cu deschidere spre Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, respectiv Bulevardul Alexandru Lăpușneanu la vest, strada I.G. Duca la sud-vest, străzile Constantin Brătescu, Sarmizegetusa, Jupiter, Dacia, Decebal, Ștefan Mihăileanu, Sabinelor, Zorilor, Miron Costin, limitele cadastrale ale loturilor cu deschidere la Bulevardul Mamaia, strada Eroilor la sud și limitele cadastrale ale loturilor cu deschidere la Bulevardul Mamaia la est.
Scopul Planului Urbanistic Zonal Tomis I – Tomis II este evidențierea rolului de catalizator al zonei protejate pentru dezvoltarea urbană, teritorială și regională, și asigurarea continuității fizice și funcționale a cadrului construit din zonă, plus stimularea interesului economic și cultural pentru consolidarea, punerea în valoare și utilizarea acestuia.
Pe tot parcursul derulării procesului de informare şi consultare publică au depus sesizări persoanele interesate, care vizează reglementările propuse, atât în perioada anunțării intenției de elaborare a PUZ-ului, cât și în perioada consultării publicului.
Printre acestea se numără și Observația nr. 50920/06.03.2025, transmisă de Muftiatul Cultului Musulman din România. Instituția de cult a precizat că intenționează să construiască o capelă mortuară pe terenul situat în Piața Chiliei – zona Tomis II, cu o suprafață de 204,31 mp, și a solicitat introducerea reglementărilor urbanistice zonale necesare pentru realizarea obiectivului.
De asemenea, Vivian Diaconescu, proprietar al unui teren situat pe Bulevardul Mamaia nr. 104, a transmis o serie de observații și propuneri. Acesta solicită încadrarea terenului său în subzona ZRM4a (ZF11_ZRS32), o zonă mixtă cu regim de înălțime variat, având deschidere la Bulevardul Mamaia. Totodată, propune posibilitatea edificării unui imobil cu regim de înălțime P+3E (P+2E+1R), care să includă spații comerciale la parter și apartamente individuale sau funcțiuni hoteliere la etaje.
Prin observațiile trimise se numără și cea a lui Gogu George Dan, proprietar de teren în zona Complexului Flămânda – Tomis I, care solicită informații și planuri detaliate referitoare la documentația PUZ Tomis I – Tomis II. Acesta cere explicații clare privind impactul noilor reglementări asupra proprietăților existente, în special legat de posibila modificare a regimului de înălțime, creșterea densității locuirii într-o zonă deja aglomerată, extinderea construcțiilor noi și efectele asupra traficului rutier. Totodată, solicită amenajarea unor parcări rezidențiale autorizate pentru locatarii blocului C1A, situat pe Aleea Panselei nr. 8A.
O altă propunere importantă a fost transmisă de Ionel Mălureanu, administrator al Asociației de Proprietari Bloc C1A. Acesta a formulat o serie de măsuri concrete pentru îmbunătățirea infrastructurii urbane din zonă, printre care:
- înființarea unei noi platforme pentru colectarea selectivă a deșeurilor între blocurile C3 și C4;
- amenajarea unei parcări subterane și parțial supraterane între blocurile C4 și C5, pentru a deservi comunitatea locală (întrucât în prezent mașinile sunt parcate pe trotuare);
- modernizarea trotuarelor pentru a permite circulația pietonilor;
- realizarea unei rețele de piste pentru biciclete;
- amenajarea unui loc de joacă dedicat copiilor cu vârsta de până la 4 ani, diferit de cel existent;
- crearea unui spațiu de recreere cu echipamente de fitness în aer liber pentru copii și adulți;
- implementarea unui sistem de irigații pentru întreținerea spațiilor verzi.
Mihaela GIUGLEA



























