La Constanța, furturile din parcuri și jardiniere sunt tot mai dese.
De multe ori, chiar în ziua în care sunt plantate, după plecarea echipelor, florile dispar. Hoților nu le pasă că pentru acele flori au fost plătiți bani publici, au muncit zeci de oameni sau că imaginea orașului nostru are de suferit cu fiecare floare furată și cu fiecare copac smuls din pământ.
Săptămâna aceasta, echipele Primăriei vor finaliza plantarea crizantemelor, urmând ca de săptămâna viitoare să se planteze arbuști.
„De aceea, facem încă o dată apel la dumneavoastră, să protejați plantațiile nou-înființate și, în situația în care constatați acte de vandalism sau de sustragere a arborilor, arbuștilor și a florilor de pe teren, să anunțați acest lucru la numerele de telefon 0241/550.055 – Dispecerat Primăria Constanța și 0241/484.205 și 0341/922 – Direcția Generală Poliția Locală“, au transmis reprezentanții Municipalității.
V.I.
































