Control de amploare în gările CFR și în trenurile de transport persoane

0
267
Polițiștii de la transporturi verifică respectarea măsurilor anti COVID-19.

Polițiștii de la transporturi  desfășoară o acțiune națională, în trenurile de călători, stațiile de cale ferată și aeroporturi, pentru limitarea efectelor pandemiei SARS COV-2 și creșterea siguranței călătorilor.

La acțiune participă polițiști din cadrul structurilor de poliție transporturi, sprijiniți de forțe ale Jandarmeriei Române, Poliției Locale și de reprezentanți ai CFR Călători.

Echipele de control sunt prezente în trenurile de călători, stațiile de cale ferată și aeroporturi, acționând pentru păstrarea măsurilor de siguranță sanitară în rândul călătorilor.

CFR Călători face apel la călători să NU urce în tren, dacă la casa de bilete li se comunică faptul că nu mai sunt locuri. Recomandarea este valabilă și pentru persoanele posesoare de abonamente/autorizații.

Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport, inclusiv a persoanelor care au abonamente/autorizații și pentru a putea fi, astfel, dimensionată cât mai bine capacitatea trenurilor la numărul de locuri solicitat, recomandăm tuturor călătorilor procurarea biletelor din timp.

Este important ca pasagerii să evite aglomerația și să nu aleagă pentru destinația lor doar trenurile de la orele de vârf. Dacă vor face rezervări din timp, se pot suplimenta în mod operativ trenurile, înainte de plecare.

Purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor CFR Călători este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum și în zonele de așteptare a trenurilor – stații de cale ferată, peroane, săli de așteptare. Suntem la datorie, pentru siguranța cetățenilor și vom aplica în continuare legea, în toate situațiile în care se impune luarea măsurilor egale.                                                                                

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.