De Ziua Poliției Locale, sâmbătă, 21 mai a.c., începând cu ora 12.00 și până la ora 15.00, viceprimarul Costel Aurelian Dumitrașcu invită toți copiii din Năvodari să vină în Parcul Central, pentru a face cunoștință cu agenții de la Poliția Locală!
„Va fi o zi cu activități interactive de informare și prezentare a tehnicii din dotare, iar cei mici vor avea posibilitatea de a vorbi cu polițiștii, vor putea urca în mașinile instituției, vor vedea armamentul din dotare, mijloacele de apărare și nu numai.
La finalul acestei experiențe, copilașii isteți vor răspunde la câteva întrebări și vor fi recompensați cu surprize dulci. Dragi părinți, vă așteptăm să participați cu cei mici!”, susține viceprimarul Costel Aurelian Dumitrașcu.
A. V.


























