În baza hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru aprobarea memorandumului cu tema „Scoaterea din serviciu a aeronavelor MiG-21 LanceR și tranziția accelerată la exploatarea aeronavelor F-16 din dotarea Forțelor Aeriene Române”, activitățile de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forțelor Aeriene Române au fost reluate începând de luni, 23 mai, pentru o perioadă de aproximativ un an.
Potrivit MAPN, Aeronavele MiG-21 LanceR vor fi întrebuințate, până la data de 15 mai 2023, exclusiv pentru executarea misiunilor specifice Serviciului de Luptă Permanent Poliție Aeriană și pentru menținerea antrenamentului de zbor al piloților selecționați în scopul continuării utilizării acestui tip de aeronavă. După această dată, aeronavele de acest tip urmează a fi scoase din serviciul Forțelor Aeriene Române.
În același timp, au fost dispuse măsuri pentru accelerarea demersurilor în vederea achiziționării celor 32 de aeronave F-16 din Norvegia, care vor constitui, în perioada următoare, încă două escadrile în cadrul Forțelor Aeriene Române. Proiectul legii de aprobare a acestei achiziții a parcurs etapa de transparență legislativă și se află în circuitul de avizare, urmând a fi prezentat Parlamentului României în cel mai scurt timp.
De asemenea, Forțele Aeriene Române vor dispune măsuri de inițiere a demersurilor pentru programul de înzestrare cu aeronave de generația a V-a.
Reamintim că toate aparatele MIG-21 LanceR au fost consemnate la sol în luna martie după accidentul aviatic de la Baza Mihail Kogălniceanu.
„Măsura a fost luată având în vedere incidența considerabilă a evenimentelor și accidentelor de aviație înregistrate pe timpul exploatării aeronavelor MiG-21 LanceR, soldate cu mai multe victime și aeronave avariate sau distruse, în scopul îmbunătățirii siguranței aeronautice și pentru prevenirea producerii evenimentelor și accidentelor de aviație prin reducerea riscurilor asociate defecțiunilor tehnice”, a transmis la momentul respectiv MAPN.
Cătălin SCHIPOR



























