Proiectul de suflet al consilierului local PNL, Costin Avătavului, parcul din zona Marvimex, va deveni realitate. Acest obiectiv de investiții va fi realizat printr-un parteneriat între administrația locală și asociația de mediu, Act for Tomorrow. Proiectul include spații verzi, zone de agrement și petrecere a timpului liber.
În ultima vreme consilierul liberal a vizitat cartierul Inel II, implicit terenul unde se doreșre a se amenaja spațiu verde și zone de agrement, purtând constant discuții cu locuitorii acestei zone.
Andrei Coșuleanu, fondatorul asociatiei Act for Tomorrow, a declarat faptul că organizația și-a asumat un angajament ambițios față de comunitatea din zona Marvimex împreună cu Administrația Locală Constanța.
În cadrul întrunirii au fost discutate mai multe puncte importante: se pun bazele unui proiect de regenerare urbană, iar din această luna pe acest teren din zona Marvimex va începe transformarea. În luna decembrie 2022 Asociatia Act for Tomorrow (AFT) a prelevat cinci probe de sol. Aceste probe au fost analizate de Institutul Național de Cercetare -Dezvortare pentru pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului. Rezultatele arată faptul că solul este unul mediu, nu este cel mai bogat dar nici unul sarac în substanțe nutrivite și altele necesare arborilor.
Zona va fi una mixtă, care va cuprinde zone cu arbori, zone cu bănci, locuri de joacă pentru copii, o zonă culturală pentru proiecții de filme, un loc pentru căței, un spațiu de sport multifuncțional, alei naturale.
Aceste lucruri au fost asumate de Asociația Act for Tomorrrow și Consiliului Local prin Costin Avătavului. Precizăm că la aceste discuții a luat parte și Ionut Rusu, viceprimarul PNL al orașului.

Zona Marvimex
Urmează alți pași pentru această zonă în acestă perioadă, iar această lună va fi alocată pentru pregătirea terenului Această zonă va fi dedicată preponderant regenerării urbane prin crearea unor mini-păduri urbane. Luna martie va fi dedicată primei acțiuni comunitare, plantarea de copaci.
„Angajamentul AFT este pentru urmatorii cinci ani, de a înființa zone verzi, a le ingriji, a contribui la această regenerare urbană aici și în orașul Constanța. Ne dorim astfel, ca după acest proiect, să începem un demers la nivelul întregului oraș și să replicam proiectul sau părți din acestea în oraș”, a declarat Andrei Coșuleanu, președintele Asociației Act for Tomorrow.
Pentru realizarea acestui proiect, Costin Avătavului a demarat pași încă din mandatul trecut de consilier local, însă a întâmpinat dificultăți legislative, în tot acest timp luptându-se cu litigii și probleme legate de cadastrare și intabulare, spune el. Despre acest aspect a vorbit și în cadrul unui interviu Focus Press, în luna moiembrie anul trecut.
„Despre parcul de la Mavimex , mă lupt de aproximativ 5 ani de zile. Iar anul viitor, în sfârșit vom bugeta o sumă pentru a începe lucrările acolo și sper să vedem, în curând, utilaje acolo pentru amenajarea acelui teren. În momentul de față după multe etape și mulți pași prin care am trecut, cadastrare, intabulare. Am scăpat de tot ce înseamnă litigii, acolo a fost o problemă pe Legea 10, din fericire a fost soluționată această problemă, din fericire acum aparține Primăriei municipiului Constanța și este liber de sarcini. Au fost efectuate documentațiile tehnice, lucrăm la proiectare, imediat ce se va face proiectul vom bugeta o sumă de bani pentru realizarea proiectului”, a declarat, în luna noiembrie 2022, consilierul local PNL, Costin Avătavului.
L.M.



























