Toți angajații Serviciului de Ambulanță al Județului (SAJ) Constanța vor lucra la foc continuu de sărbători. Astfel, SAJ va avea program normal de lucru în această perioadă.
De precizat faptul că Serviciul de Ambulanță este disponibil 24 de ore din 24 pentru asigurarea în flux continuu a asistenței medicale de urgență în faza prespitaliceasă.
De asemenea, SAJ va asigura și eliberarea de certificate constatatoare de deces. De asemenea, în perioada 25-29.12.2024 și 01-07.01.2025, documentele pentru eliberarea avizului sanitar, pentru înhumare, transport, pașaport mortuar în cazul persoanelor decedate, se vor depune în intervelul orar 11.00-13.00 la sediul Direcției de Sănătate Publică din strada Nicolae Iorga, nr.89, Constanța și electronic la adresa email: igiena_mediului@dspct.ro. Telefon contact: 0241/838330.
Apelurile de urgență se vor face prin numărul unic de urgență 112.
Colectivul Serviciului de Ambulanță vă urează sărbători fericite, petreceri liniștite și pline de bucurie alături de cei dragi și vine în ajutorul populației cu câteva recomandări: bolnavii cronici să respecte recomandările primite de la medici privind tratamentul medicamentos și regimul de viață.
Pentru cei care au ținut post trecerea la alimentele tradiționale de sărbători să fie făcută treptat. Consumul băuturilor alcoolice să fie făcut cu moderație. Manevrați corespunzator petardele și a artificiile pentru a evita acidentele. Pentru a evita accidentele rutiere conduceți cu atenție si rabdare.
A.V.




























