Primarul suspendat al municipiului Mangalia, Cristian Radu, s-a aflat, din nou, azi, la Tribunalul Constanța, pentru verificarea măsurii preventive aplicată în cazul său. Judecătorii i-au prelungit arestul cu încă 30 de zile.
Primarul Mangaliei rămâne în arest preventiv, în urma verificării măsurii preventive. Este vorba despre dosarul de corupție, instrumentat de DNA, în care Cristian Radu este cercetat pentru luare de mită.
”Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv dispusă fa?ă de inculpatul Radu Cristian, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 289 alin. 1 din Codul penal rap la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin.1 din Codul Penal, prev. şi ped. de art. 289 alin. 1 din Codul penal rap la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic art. 35 alin.1 din Codul Penal, prev. şi ped. de art. 49 alin. 1 lit b din Legea 129/2019 cu aplic art. 35 alin 1 din Codul Penal ?i prev. şi ped. de art. 47 din Codul Penal rap la art. 272 alin.1 lit b din Legea 31/1990, cu aplic art. 38 alin.1 din Codul Penal. Menţine măsura arestului preventiv a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile, urmând să fie verificată cel mai târziu la data de 31.03.2026. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”.
Decizia Tribunalului nu este definitivă.
Cristian Radu este acuzat că a solicitat și primit sume importante de bani de la diverse persoane, afaceriști din zonă, pentru a le elibera autorizații de funcționare sau pentru a închide ochii la unele nereguli.
D.A.




























