CSM Constanța este singurul club din România în acest sezon care are trei echipe angrenate în grupele Cupelor Europene. Baschetul masculin s-a alăturat echipelor de baschet feminin și handbal masculin, deja calificate în grupele europene după campanii precedente care au pus în scenă performanțe senzaționale.
Este rezultatul unei munci care a debutat de la înființarea acestui club și care, acum, după câteva sezoane arată că poate ajunge din ce în ce mai sus.
Clubul din orașul de la malul mării are trei echipe care vor evolua în grupele cupelor europene. Campioana din baschetul feminin tricolor evoluează în EuroCup, după ce fetele antrenate de Alex Olteanu au bifat prima prezență din istorie în cea mai puternică întrecere continentală intercluburi, Euroliga.

„Suntem în grupele europene, deja o reușită, în condițiile actuale, dacă putem spune, ne-am autodepășit întru totul, atât ca performanță sportivă cât și ca organizare, unde cerințele la un asemenea nivel sunt foarte ridicate. Cred că în situația de față am realizat mult peste ceea ce se așteptau unii. Am crezut în continuitate și în acești sportivi și suprizele nu au încetat să apară.
Suntem în grupele europene, dar investind în tot ceea ce ne înconjoară, probabil se va mai putea mai mult. Suntem exact în punctul în care echipele noastre oferă maximul de performanță (dacă nu și mai mult!) fanilor și suporterilor, celor care iubesc sportul, la ei acasă, la Constanța! Dacă vrem mai mult (Liga Campionilor handbal, EuroLeague în baschet), Constanța ca și condiții și infrastructură trebuie să țină pasul cu performanțele acestor sportivi ai Constanței!
În acest moment, ca și alte orașe, avem nevoie de investiții pentru a ținti mai sus ca performanță sportivă, altfel, nu vom avea niciodată competiții mai înalte decât cele în care am ajuns și ne-am calificat acum cu CSM Constanța. Ne-am promis că vom da totul pe teren… așa am făcut-o. Va trebui să o facem și în afara lui, investind în infrastructură și în sportivi, în refacere și tot ce ține de sport și de condiții, oferindu-le un mediu în care aceștia să nu aibă obstacole pentru a fi mai buni… să se autodepășească, să performeze în încurajările propriilor suporteri.
Suntem cu trei echipe în cupele europene, va trebui să îi susținem necondiționat! Toți au crezut în ei, toți au fost alături de ei după meciuri grele și i-au încurajat, toți s-au bucurat cu ei la victorii! Au nevoie mai departe de aceste lucruri, pentru că sunt campionii noștri! Ei ne-au bucurat, ei ne-au dovedit că se poate! Să o facem și noi, pentru ei, ca și comunitate„, a declarat Andrei Talpeș, directorul CSM Constanța.
L.M.



























