Fănel Popa este director general al companiei CT BUS, numit oficial în urma procesului de selecție pe data de 28 noiembrie 2025, cu mandat până în 9 aprilie 2027. Anterior acestei numiri, el a asigurat și interimatul funcției, după demisia fostului director Sorin Țuțuianu.
CT BUS Constanța a demarat la finalul lunii august procedura de selecție pentru ocuparea funcției de Director General. Potrivit informațiilor noastre, până la termenul-limită, 26 septembrie 2025, și-au depus dosarele opt candidați.
Printre aceștia se numără și Bogdan Niță – fostul director al companiei, Florin Gheorghe, fost director al Regiei Autonome de Exploatare a Domeniului Public şi Privat Constanţa, Laurențiu Costache, fost șef al Gărzii de Coastă, dar și Constantin Emilian Șerban, fost șef Birou în cadrul SNTFM CFR Marfă SA CZM Constanța sau Adrian Belu – reprezentant al partidului AUR.
Bogdan Niță, critici asupra modului în care s-a desfășurat procedura de selecție
Unul dintre cei opt candidați, fiind vorba despre Bogdan Niță, fost director al companiei, și-a manifestat nemulțumirea cu privire la modul în care a fost desfășurată procedura de selecție pentru directorul general al CT BUS.
,,Procedura de selecție a directorului general al CT BUS s-a încheiat, iar eu nu am fost selectat pentru conducerea companiei. Deși nu am văzut nicăieri un comunicat oficial privind finalizarea selecției, pe site-ul companiei, la secțiunea „Guvernanță corporativă”, apare deja un „nou” director general, numit din 28 noiembrie 2025, cu mandat până în 2027.
Este interesant că rezultatul este afișat public înainte ca candidații să fie informați oficial. Compania de recrutare m-a anunțat abia aseară că nu am fost selectat și mi-a cerut să confirm în scris primirea mesajului.
Apreciez procedura de selecție ca fiind organizată fără a respecta principiile transparenței. Calendarul public s-a oprit în faza inițială, nu există un clasament sau punctaj final, nici măcar anonimizat. Din comisia de examinare a lipsit unul dintre membrii Comitetului de Nominalizare al Consiliului de Administrație. Nu cred că toți candidații au primit aceleași întrebări sau același timp de examinare, iar termenul de depunere a scrisorii de intenție a fost prelungit cel puțin pentru un anumit candidat.
Toate acestea reprezintă motive evidente de contestare a rezultatului. Nu mă iluzionez: alegerea a fost aprobată de cine trebuie, iar implicarea reală a altor factori la CT BUS pare limitată. Practicile administrative actuale avantajează doar anumite persoane, care se vor menține în poziții de putere.
Ar fi totuși util pentru constănțeni ca „noul–vechi” director să publice soluțiile prezentate pentru salvarea CT BUS. Până acum, singurele acțiuni vizibile sunt concedierile și rectificarea incompletă a bugetului, dovada clară că bâjbâiala managerială a devenit o strategie”, a scris Bogdan Niță, într-o postare pe Facebook.
A.C.



























