„Valoarea istorică a obiectului nu depinde atât de obiectul în sine, cât de context… de cunoaşterea condiţiilor în care el a fost găsit” – scria Leonard Woolley, în 1922 când, aflat la conducerea unei expediţii arheologice încununate cu cele mai multe succese din atât de bogatul secol XX, descoperă, la Mukajjar, miticul (până atunci) oraş Ur.
Dacă înlocuim cuvântul „obiect” cu un altul – propunem cuvântul „subiect” –, vom remarca faptul că citatul de mai sus are valoare axiomatică şi se potriveşte foarte bine în contextul celor pe care le vom elabora în continuare, referindu-ne la cartea Georgianei Ţăranu, „Nicolae Iorga şi seducţia fascismului italian”.
Nicolae Iorga este, fără îndoială, una dintre cele mai emblematice figuri ale istoriei române, un totem cultural, un reper ontologic în ceea ce priveşte anumite subiecte, şi am putea continua la nesfârşit pe acest ton. Însă, înainte de toate, Iorga a fost om, chiar dacă un „om între oameni”, iar valoarea sa, dată de producţiile marcă proprie ce au ajuns până la noi, nu poate fi decât augmentată de o mai bună cunoaştere şi analiză a contextului în care acesta a trăit şi scris. Dezgroparea, curăţarea, analizarea şi conectarea contextului la marele icon reprezintă imensul aport al Georgianei Ţăranu la cele ştiute şi cele neştiute despre cel ce a fost Nicolae Iorga. Subiectul – fascismul (chiar dacă) italian – este, fără îndoială, unul nepopular în contextul modernităţii, însă cartea a reuşit să scuture voalul pudibonderiei şi a insuficientei cunoaşteri a uneia dintre perioadele extrem de importante din istoria noastră şi să lumineze cotloanele prăfuite pe care ignoranţa colectivă le consideră a fi neconforme şi doreşte să le facă uitate.
Aşadar, cum a ajuns Iorga „brokerul cultural al Italiei fasciste la Bucureşti”, cum şi-a nutrit el nevoia de fascism şi cum şi-a validat alegerile, o lăsăm pe autoare să ne explice: „Cartea mea este demitizantă doar pentru cei care preferă miturile propagandate de regimul naţional-comunist. Dacă vrem să continuăm să credem că Ceauşescu a fost geniul Carpaților, atunci să ne amăgim să credem în continuare şi că Nicolae Iorga a fost un sfânt, un erou, un martir antifascist. Însă dacă vrem să îl redăm epocii sale, vom vedea că și Iorga, ca şi mulţi alţi intelectuali de marcă ai vremii, s-a rătăcit și a căzut pradă tentaţiilor regimurilor radicale, fie ele de dreapta sau de stânga. Profilul lui Iorga de admirator al lui Mussolini este însă cu atât mai interesant cu cât el a fost un adversar înverşunat al fascismului german şi, în cele din urmă, şi a celui românesc. Lectura pe care el o aplică fascismului italian este una conservatoare. Se autoamăgește și amăgește publicul românesc prin imaginea pe care o promovează dictaturii lui Mussolini: o mişcare de regenerare naţională şi morală care vrea doar binele Italiei, condusă de un tiran benign, în spiritul tradiţiilor politice ale istoriei italienilor. Pentru istoric, faptul că fascismul lui Mussolini a avut certificat de naştere italian, că el promitea un program politic de redare a ceva din măreţia vechii Rome Italiei contemporane, de a o face să fie importantă iar în Europa, au contat decisiv. Iorga a iniţiat, cultivat şi desfăşurat în Italia o întreagă reţea de contacte personale, instituţionale, culturale şi politice, prin care spera să îi apropie pe români şi pe italieni. O reţea mai vastă decât a oricărui alt intelectual, ceea ce l-a făcut pe Iorga, cum l-am numit în carte, brokerul cultural al Italiei fasciste la Bucureşti. A început să acţioneze în acest fel de la începutul secolului XX și a continuat să o facă şi după venirea fascismului la putere în Italia, la finele anului 1922. Ba chiar şi-a intensificat eforturile în acest sens. Izolat de cercurile puterii după Primul Război Mondial, de Ionel Brătianu şi de Casa Regală, Iorga a dezvoltat o adevărată paradiplomaţie, în paralel cu cea a statului român, prin care s-a pus în serviciul politicii externe româneşti şi a cauzei antirevizioniste. Relația cu dictatura lui Mussolini trebuie interpretată şi prin teama lui Iorga că guvernul de la Roma va ajunge să sprijine revizionismul maghiar, ceea ce s-a şi întâmplat. Apropierea istoricului de Italia lui Mussolini a fost posibilă şi pentru că a coincis cu intenţiile diplomaţiei fasciste de a găsi la Bucureşti vectori de imagine favorabili Romei. Au fost foarte mulţi intelectuali români atraşi de experimentul fascist italian, care promitea a fi găsit o a treia cale, între democraţie şi comunism. Însă niciunul nu a avut autoritatea şi anvergura lui Iorga în epocă. De aceea, cazul său – acest angajament față de Italia fascistă despre care nu s-a vorbit – rămâne unic”.
„O poveste despre fragilitatea raţiunii chiar şi la intelectuali de excepție”
Demersul de recuperare istorică al Georgianei Ţăranu, asist.univ.dr. al Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, are în spate mai bine de un deceniu de documentare, cercetare, idei şi scriitură, produsul finit fiind, în fapt, „o poveste despre puterea seducătoare a ideologiei fasciste, despre vanitatea lui Iorga, abil speculată de diplomaţia fascistă, dar şi despre riscul ambiţiilor politice, al mesianismului. Este, în fond, o poveste despre fragilitatea raţiunii chiar şi la intelectuali de excepție, care se lasă uneori seduşi de o idee și ignoră prețul plătit de societate pentru întronarea acelei idei. Or, ideile ar trebui mereu să rămână un mijloc, să nu devină niciodată un scop în numele căruia să sacrificăm oamenii”, a declarat autoarea, în exclusivitate, pentru Focuspress.
Dincolo de magnitudinea demersului, „poate că cel mai greu în scrierea acestei cărţi a fost să găsesc tonul potrivit: acela care nu este moralist, care nu judecă, ci încearcă să înţeleagă și să prezinte contextul mai larg din cât mai multe unghiuri ca să explice cum a fost posibilă această seducţie”, a mai declarat Georgiana Ţăranu.
„A supune criticii intelectuali cu statut de monument este un demers curajos, iar a-l supune pe Nicolae Iorga criticii, cu atât mai mult”
Cartea a fost lansată joi, 30 octombrie, la Biblioteca Judeţeană „I.N. Roman”, în prezenţa directorului acesteia, Amelia Stănescu, şi a unui public numeros, evenimentul făcând parte din ofensiva culturală a instituţiei împotriva sedentarismului intelectual. Evenimentul a fost moderat de prof.univ.dr.habil. Angelo Mitchievici şi de conf.univ.dr. Daniel Citirigă, decanul Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa.
„Consider că este o lucrare care are câteva componente care merită subliniate: în primul rând, ea este rezultatul unei teze de doctorat, susţinută la Institutul N. Iorga al Academiei Române, subiectul fiind despre seducţia lui Nicolae Iorga faţă de fascismul italian. Cred că acest aspect subliniază doza de deschidere pe care această instituţie o are faţă de un subiect nepopular în contextul actual. În al doilea rând, este de apreciat subiectul, extrem de puţin abordat în istoriografia românească şi pe care Georgiana Ţăranu îl abordează extrem de echilibrat, folosind documente din arhivele româneşti şi italiene şi utilizând o bibliografie extrem de serioasă dedicată fascismului. În general, a supune criticii intelectuali cu statut de monument este un demers curajos, iar a-l supune pe Nicolae Iorga criticii, cu atât mai mult”, a declarat Daniel Citirigă.
Alina CRISTEA
