În contextul deficitului bugetar uriaș al țării, Executivul condus de Ilie Bolojan încearcă din răsputeri să reducă pe cât posibil cheltuielile nejustificate din cadrul instituțiilor de stat. Astfel, o nouă ordonanță de Guvern îi va obliga pe funcționari să facă economie la energie, apă și hârtie. Măsurile vor fi monitorizate și raportate la Guvern.
De câteva luni, Guvernul condus de Ilie Bolojan încearcă să reducă cheltuielile din instituțiile de stat. Astfel, o nouă ordonanță va aduce obligații în plus pentru bugetarii din țara noastră. Aceștia vor fi nevoiți să recicleze și să reducă pe cât posibil consumul de curent electric, scrie bugetul.ro
Planul lui Ilie Bolojan pentru reducerea cheltuielilor din instituțiile de stat
Mai exact, ordonanța de Guvern îi obligă pe funcţionari să facă economie la energie, apă şi hârtie. În aceste condiții, fiecare instituție publică va trebui să își facă un plan de reciclare şi de reducere a consumului de curent electric. Măsurile vor fi monitorizate şi raportate la Guvern. Principalul scop al acestei ordonanțe este să pună capăt risipei în instituţiile publice. Astfel, doar 15 coli în fiecare zi vor putea fi folosite de fiecare angajat. De asemenea, aceștia vor putea consuma doar 18 litri de apă la 24 de ore.
Noile reguli vor să limiteze şi cantitatea de deşeuri aruncate la muncă. Cota este de 200 de kilograme pe an, pentru fiecare angajat, cu accent pe reciclare. Pentru limitarea traficului şi a poluării, funcţionarii sunt sfătuiţi să renunţe la deplasări inutile, în special cu avionul, iar jumătate dintre şedinţe se vor ţine online. Pentru consumul de apă și electricitate va fi făcută o analiză pentru fiecare angajat. Ţinta stabilită prin hotărârea de urgenţă trebuie implementată până în anul 2036.
L.M.




























