Primarul din Medgidia a atacat de două ori decizia prin care a fost condamnat, definitiv, la 1 an și 7 luni de închisoare cu suspendare, pentru fals intelectual. O dată prin contestație în anulare, iar a doua oară, prin recurs în casație.
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins marți, 9 aprilie a.c., recursul în casaţie formulat de inculpatul Vrabie Valentin împotriva Deciziei penale nr. 948/P din data de 10 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 4316/256/2020.
Hotărârea Curții Supreme este definitivă, iar edilul-șef trebuie să plătească 100 de lei cheltuieli judiciare, către stat.
În cazul contestației în anulare, care a fost admisă în 15 martie a.c., se rejudecă apelul împotriva Sentinţei penale nr. 1164/28.06.2022, pronunţate de Judecătoria Medgidia, care l-a condamnat la 1 an și 7 luni de închisoare, cu executare, pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual.
Următorul termen de judecată este stabilit pentru 24 aprilie a.c., la Curtea de Apel Constanța.
V.I.



























