Fostul realizator TV, Dan Diaconescu, acuzat de sex cu minore, a făcut 3 cereri de recuzare a judecătorului, toate în numai 10 zile. Ultima dintre ele a fost formulată miercuri și urmează a fi soluționată.
De la începutul acestei luni, Dan Diaconescu a formulat 3 cereri de recuzare a instanței, toate 3 fiind respinse. Față de ultima cerere, judecătorul a dispus înaintarea dosarului la completului investit cu soluționarea acesteia, asta după ce primele două cereri au fost respinse.
S-ar părea că, în opinia unor justițiabili, aceste solicitări de recuzare a completului, precum și excepția de neconstituționalitate și cererea de strămutare a dosarului la o altă instanță au menirea de a tergiversa procesul penal.
De precizat că în toamna anului trecut, judecătorul de Cameră preliminară a constatat legalitatea și temeinicia sesizării instanței cu rechizitoriul întocmit de procurori, după verificarea acestuia.
Acuzațiile
Reamintim că procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au dispus trimiterea în judecată a lui Dan Diaconescu,pentru săvârșirea în stare de recidivă postexecutorie a infracțiunii de act sexual cu un minor, în formă continuată și a infracțiunii de folosire a prostituţiei infantile, în formă continuată (două acte materiale).
În concret, în sarcina inculpatului s-au reţinut că, în jurul datei de 19.11.2020 și în jurul datei de 22.11.2020, Dan Diaconescu a întreținut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimțite cu persoana vătămată T.A., cunoscând că aceasta avea, la acel moment, vârsta de 15 ani și 4 luni, contra sumei de 300 de lei, în timp ce se aflau în camera unui hotel situat în municipiul București.
În jurul datei de 20.09.2020 și în jurul datei de 22.09.2020, inculpatul a întreținut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimțite cu persoana vătămată T.A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei (400 de lei în data de 20.09.2020 și 400 lei în data de 22.09.2020), în timp ce se aflau în camera unui hotel situat în stațiunea Olimp din judeţul Constanța.
În jurul datei de 15.08.2021 și în jurul datei de 16.08.2021, inculpatul a întreținut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimțite cu persoana vătămată T.A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei (400 de lei în data de 15.08.2021 și 400 de lei în data de 16.08.2021), în timp ce se aflau în dormitorul apartamentului martorului G.G.-V., situat în cartierul Poarta 6 din municipiul Constanța.
Daniel ALBU
Citește și:



























