Creatoarea de modă Dana Budeanu a reuşit să isterizeze lumea, în ultima vreme, nu cu ţinutele extrem de scumpe pe care le crează, ci cu o serie de postări video în care critică „ameţitele” (femeile) şi bărbaţii care nu sunt suficient de „mafioţi” pentru că: beau din pahar cu „păiuţul”, ţin poşetele femeilor la cumpărături, în mall, se epilează, poartă pantaloni mulaţi etc., etc. Mulţi aplaudă comentariile Danei, alţii o critică, cert este că e… vie! Stârneşte controverse şi este în atenţia opiniei publice – păi nu asta îşi doreşte oricine se învârte în lumea asta a mondenilor?
Apropo de comentarii critice la adresa Danei Budeanu o băşcălie care merităă redată este următoarea:
“Stimata duamna Buleanu, tin sa iti multumesc pentru pretioasele tale sfaturi! Inainte sa te urmaresc ma credeam o printesa, fara sa realizez ca printesele nu merg singure la toaleta, nu mananca fasole cu ciolan, nu beau bere. Aveam falsa impresie ca o bere la plaja e mai buna decat un cocktail. Greseala mea!
Acum viata mea s-a schimbat! Locuiesc cu iubitul meu si de o luna nimeni nu mai duce gunoiul. Eu nu pot ca sunt printesa, el nu poate ca e mafiot. Mirosul din casa e insuportabil, dar rezistam ca nu vrem sa mai traim ca toti fraierii aia care isi impart treburile casnice uitandu-si statutul. Nici fasole cu ciolan nu mai mancam, ca na, nu mai gateste nimeni. Ne-a cam cocosat foamea, aratam exact cum arati tu in majoritatea tutorialelor tale.
Ieri am avut o discutie aprinsa cu iubitul meu, nu stiu daca asta se intampla si in ‘familile regale’ de care ne tot povestesti, dar sper sa fie ceva temporar pana ne obisnuim. Eram la un restaurant, eu aveam nevoie la toaleta si pana sa-si puna mafiotul meu palaria, sa-si ia bastonul, era sa…ma intelegi. Nu e problema! Voi invata sa anunt cu o jumatate de ora inainte. Important e ca el arata fabulos, facandu-si loc printre ametitele alea care merg singure la baie, cautand o usa la care sa ma astepte. 😍
Ne gandim serios sa facem si un copil. Pentru asta am cumparat multe spray-uri. Eu nu pot sa il schimb pe cel mic ca sunt printesa, el nu poate ca e mafiot, dar Dumnezeu cu mila, speram sa reziste! Daca nu rezista inseamna ca nu e mafiot!
Si cu berea…da, cu berea! In idiotenia mea niciodata nu am vazut legatura intre bere si epilat. Credeam ca poti sa bei bere si sa te si epilezi. In fine!
La final am o singura intrebare! Ce mananci si ce bei de emani atata feminitate? Multumesc! ❤
P.S: Daca de la Moet faci asa, eu raman pe bere!” – este un comentariu postat pe Facebook de Costoiu Anca-Gisela, o tânără care a reacţionat la sfaturile şi ironiile Danei Budeanu.



























