De ce la Constanţa? – este o întrebare pertinentă a unui constănţena, după vestea că la malul mării ar urma să fie cazaţi 1500 de români aduşi din Italia. Cursele special “aranjate” de guvernanţi nu figutează pe site-ul Guvernului şi nu există un comunicat transmis pe adresele de e-mail ale presei; anunţul a fost postat pe paginade Facebook a Ministerului Afacerilor Externe şi a circulat pe grupurile de Facebook din Italia. Nu înseamnă că este un „fake news”, ci este o realitate pe care Guvernul nu a anunţat-o transparent pentru că probabil a fost anticipată reacţia ostilă a populaţiei judeţului Constanţa.
Vineri, în şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa a fost discutată problema, fiind avansată ideea ca cei 1500 de români repatriaţi din Italia (acolo unde se înregistrează cel e mai multe decese din cauza COVID-19) să fie cazaţi în hoteluri din Mamaia, în autoizolare, până se determină dacă sunt sau nu infectaţi cu coronavirus. Discuţiile au fost aprinse, după şedinţă prefectul judeţului Constanţa, George Niculescu, refuzând să ofere detalii. În schimb, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Horia Ţuţuianu, a ieşit public cu o postare prin care a acuzat că se „îngroapă’” judeţul şi că – ce să vezi? – spitalele din judeţ nu sunt pregătite! Asta o suspectam cu toţii, având în vedere valul de donaţii (ca urmare a apelurilor anonime ale medicilor) şi graba parimarului Constanţei, Decebal Făgădău, de a convoca o şedinţă pentru a suplimenta fondurile Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa. Şi vicepreşedintele CJC, Claudiu Palaz, a avut două postări, vineri, prin care îşi exprima dezacordul referitor la potenţiala cazare a repatriaţilor în staţiunile din judeţul Constanţa.
Revenind: de ce Constanţa? Să ne reamintim că, în urmă cu ceva vreme, aproape că ne mândream că Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa se numără printre centrele unde se pot interna/ trata infectaţii cu COVID-19! Cu alte cuvinte, acest spital este capabil! Sau… nu este? Să nu uităm, de asemenea, că în Constituţie se vorbeşte despre ocrotirea cetăţenilor! Ne place sau nu, cetăţenii care revin acum din Italia (că sunt cei care au muncit sau nu acolo – aşa cum se comentează acum) au buletine de România! De ce ar fi cazaţi ei la Constanţa? Păi, în condiţiile în care oricum se prefigurează un sezon estival compromis (agenţii economici cereau recent măsuri de la Guvern, spunând că nimeni nu mai rezervă sejururi pentru la vară), aceşti „turişti de ocazie” ar putea aduce ceva venituri pentru unii dintre hotelieri. Rămâne de văzut care hotelieri! Evident, şi aceasta este o speculaţie, pentru că nu ştim exact dacă şi câţi bani ar urma să primească de la Guvern hotelierii care „iau în spaţiu” repatriaţii.
În afară de „punctele forte” de mai sus, venirea acestor repatriaţi la Constanţa înseamnă şi riscuri. Există riscul ca ei să nu respecte autoizolarea în camerele de hotel, prin urmare virusul ar fi răspândit mai departe… Însă, cum se vor derula lucrurile cu exactitate urmează să aflăm în următoarele ore. Sau zile.
A.C.
Citeşte şi:



























