Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a anunţat marţi seara, pe pagina personală de Facebook, una din “descoperirile” făcute de noua conducere a Regiei Autonome de Exploatare a Domeniului Public şi Privat.
“Cel mai mare administrator al domeniului public şi privat al oraşului, recte RAEDPP, îşi are sediul administrativ în câteva birouri pentru care plăteşte 2600 euro/lună chirie. Tare… nu-i aşa? Asta ca să vedeţi, printre altele, de ce am propus revocarea Consiliului de Administraţie şi de ce au fost demiși toţi directorii”, a postat Chiţac.
Ce înseamnă aceşti 2600 de euro (de fapt un pic peste)? Contravaloarea pe lună pentru 514 metri pătraţi, adică 5 sau, hai să zicem, 6 euro pe metrul pătrat pentru clădirea de pe bulevardul Tomis, unde are sediu RAEDPP. RAEDPP are sediul în jumătate din primul etaj al clădirii, la etajul 2 şi la 3. Clădirea este închiriată de la Îmbrăcămitea SCM (cooperativa), deci nu de la vreo persoană fizică aflată în “combinaţii” cu fosta administraţie, aşa cum se suspecta.
“RAEDPP închiriază propriile clădiri cu 4 euro metrul pătrat, iar noi plătim peste 5 euro pe post de chiriaşi. Vom renunţa la clădire, vom merge într-una din clădirile noastre, vedem care dintre ele se pretează”, a declarat, pentru Focus Press, noul director general al RAEDPP, Teo Hira.
Rămâne de văzut care dintre clădirile RAEDPP se pretează.
A.C.




























