Decalarea vaccinării, din vina celor care nu și-au respectat programarea

0
939
Centru de vaccinare COVID-19 din curtea SCJU Constanța. FOTO Cătălin SCHIPOR

Autoritățile centrale dau vina pentru că nu merge bine campania de vaccinare anti-COVID pe persoanele care și-au arătat intenția de a se vaccina, și-au făcut programare, iar apoi nu s-au mai prezentat pentru administrarea acestuia. S-a transmis că pentru cei care nu au o justificare medicală, absența de la vaccinare „reprezintă o abordare care necesită remediere imediată, potrivit atribuțiilor și responsabilităților fiecărei instituții implicate.“

Potrivit procedurilor CNCAV aduse la cunoștința DSP-urilor și, ulterior, centrelor de vaccinare, fiecare spital în interiorul căruia se află organizat un astfel de centru își stabilește necesarul de vaccinuri pentru trei zile, în baza programărilor efectuate.

DSP-urile centralizează necesarul de vaccinuri din toate centrele de vaccinare arondate și îl transmit, până în ora 13 a zilei anterioare vaccinării propriu-zise, către Centrul regional de stocare la care sunt arondate. Centrul regional de stocare pregătește, în vederea distribuirii, cantitatea de vaccinuri necesară, potrivit solicitărilor/ programărilor primite și le distribuie, în consecință, către DSP-uri, respectiv centrele de vaccinare.

Fiecare centru de vaccinare are câte un coordonator care are în atribuții asigurarea bunei funcționări a centrului, respectarea procedurilor în vigoare, inclusiv managementul fluxului de programări și de alimentare cu vaccinuri, conform necesarului.

„Precizăm că, din punctul de vedere al CNCAV, o eventuală amânare, fără motive medicale, a persoanelor care s-au programat, deci care și-au exprimat clar intenția de vaccinare și au făcut un efort considerabil în acest sens, reprezintă o abordare care necesită remediere imediată, potrivit atribuțiilor și responsabilităților fiecărei instituții implicate“, au transmis reprezentanții Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19.

C.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.