Dosarul fostului arhitect al Primăriei Năvodari urmează a fi tranșat în instanță, după ce un judecător de cameră preliminară a stabilit că trimiterea în judecată și administrarea materialului probator în faza de urmărire penală sunt legale. Decizia acestuia nu este definitivă și poate fi contestată.
Fostul arhitect al orașului Năvodari, Giorgiana Cotigi, împreună cu Adrian Damian, Traian Vasea și firma Aqua Force SRL au fost trimiși în judecată într-un dosar deschis pentru infracțiuni de corupție.
În anul 2020, în calitate de arhitect-șef al orașului Năvodari, inculpata Cotigi Giorgiana ar fi primit de la inculpatul Adrian Damian, administrator al firmei SC Aqua Force SRL, foloase necuvenite în cuantum de 36.500 de euro și de 56.530 de lei (aproximativ 11.000 de euro), în forma disimulată a vânzării unui imobil la un preț derizoriu în raport cu valoarea reală, în schimbul semnării documentelor de urbanism (certificat de urbanism, autorizație de construire, proces-verbal de recepție) necesare realizării unui proiect imobiliar în orașul Năvodari din județul Constanța, în care inculpata era direct interesată, dar și în legătură cu emiterea altor acte similare necesare inculpaților SC Aqua Force SRL și lui Adrian Damian sau fratelui acestuia, în alte proiecte imobiliare.
Concret, în data de 22 noiembrie 2019, inculpata Giorgiana Cotigi ar fi încheiat antecontractul de vânzare – cumpărare cu firma SC Aqua Force SRL având ca obiect imobilul situat în Năvodari, iar ulterior, în cursul anului 2020, ar fi semnat toate actele necesare edificării imobilului pe care inculpata promisese că îl cumpără. Actele juridice prin care a fost convenit prețul derizoriu datează din 10 iunie 2020 și din 18 decembrie 2020.
Într-un context similar, în perioada septembrie – noiembrie 2020, în calitate de arhitect-șef al orașului Năvodari, inculpata Giorgiana Cotigi ar primit de la inculpatul Traian Vasea foloase necuvenite constând în lucrări de amenajare (materiale și manoperă) realizate la imobilul dobândit în condițiile anterior descrise, în valoare totală de 12.853 de lei, în legătură cu semnarea documentelor de urbanism (certificate de urbanism, autorizații de construire și procese verbale de recepție) necesare realizării, de către mituitor și de către membrii familiei sale, a unor proiecte imobiliare, prin intermediul firmelor controlate de aceștia.
În cauză, s-au dispus măsuri asigurătorii asupra bunurilor ce aparțin inculpatei Giorgiana Cotigi.
Revenind în prezent, un judecător de cameră preliminară a decis că au fost respectate prevederile legale și că poate începe cercetarea judecătorească.
„Respinge cererile/excepţiile formulate în procedura camerei preliminare de inculpata Cotigi Georgiana, Damian Adrian şi Vasea Traian ca nefondate. Constată legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. XXX al DNA Constanţa privind pe inculpaţii: COTIGI GIORGIANA, pentru săvârşirea, în condiţiile expuse, a infracțiunilor luare de mită (două fapte) și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, DAMIAN ADRIAN, pentru săvârşirea, în condiţiile expuse, a infracțiunii de dare de mită, VASEA TRAIAN, pentru săvârşirea, în condiţiile expuse, a infracțiunii de dare de mită, și AQUA FORCE SRL, administrată de numitul Damian Adrian, pentru săvârşirea, în condiţiile expuse, a infracțiunii de dare de mită, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii COTIGI GIORGIANA, DAMIAN ADRIAN, VASEA TRAIAN şi AQUA FORCE SRL, sub aspectul săvârşirii infracţiunii faţă de care s-a dispus trimiterea acestora în judecată, aşa cum a fost expusă anterior. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 24.07.2025“, potrivit minutei instanței.
Urmează să vedem dacă inculpații vor contesta și această decizie.
Daniel ALBU


























