Profesorul pentru educație timpurie, cu o experiență de trei decenii la catedră, Delia Coca Lupușoru își deschide pentru prima dată sufletul în fața cititorilor prin volumul de debut „Tu ești poezie”, o carte care vorbește despre iubire, lumină, credință, recunoștință și puterea de a te regăsi pe tine însuți. Lansată la Constanța, în data de 17 iunie 2026, într-un cadru intim, cu o priveliște deosebită și în prezența familiei, a prietenilor și a oamenilor care i-au fost alături de-a lungul timpului, cartea reprezintă împlinirea unui vis început în urmă cu zece ani și materializarea unei călătorii de autocunoaștere.
Autoarea mărturisește că poezia este, pentru ea, mai mult decât un act artistic, reprezintă o formă de terapie, de vindecare și de exprimare autentică. Inspirată de oameni, de copii, de natură și de lecțiile de viață, Delia Coca Lupușoru își transpune emoțiile în versuri care invită la introspecție și la redescoperirea frumuseții lucrurilor simple. În paginile volumului, familia, copilăria, spiritualitatea și legătura cu natura ocupă un loc aparte, fiind considerate repere esențiale ale existenței. Un element inedit al cărții îl reprezintă posibilitatea ca unele poezii să fie ascultate în variantă muzicală, autoarea dorind ca versurile sale să ajungă și la persoanele care nu pot citi sau care preferă să le descopere prin intermediul muzicii. În viziunea sa, poezia și muzica vorbesc aceeași limbă a sufletului, iar împreună pot deveni o adevărată formă de terapie prin emoție. În interviul acordat în exclusivitate publicației Focus Press, Delia Coca Lupușoru vorbește despre debutul editorial, despre rolul pe care educația l-a avut în formarea sa ca om și ca autor, despre cele peste 30 de generații de copii pe care le-a îndrumat de-a lungul unei cariere de trei decenii în învățământul preșcolar și despre convingerea că fiecare om poartă în sine o poveste care merită ascultată. Totodată, dezvăluie cum copiii rămân o sursă inepuizabilă de inspirație, iar experiențele personale au transformat scrisul într-o cale spre echilibru și lumină. Delia Coca Lupușoru consideră că volumul „Tu ești poezie” este doar începutul unui parcurs literar și promite cititorilor noi proiecte editoriale. Până atunci, îi invită pe toți să privească poezia cu inima deschisă, amintind că aceasta nu înseamnă perfecțiune, ci emoție. În dialogul care urmează, descoperim povestea din spatele acestei apariții editoriale, sursele de inspirație ale autoarei, legătura dintre profesia de dascăl și scris, precum și mesajul pe care dorește să îl transmită tuturor celor care aleg să pășească în universul sensibil al cărții „Tu ești poezie”.
Reporter: Pentru cei care nu vă cunosc, am dori să ne spuneți cine este Delia Coca Lupușoru, dincolo de profesia de educator și de statutul de autoare a volumului Tu ești poezie?
Prof. Delia Coca Lupușoru: Sunt omul care prețuiește liniștea, pacea, bucuria, armonia dintre oameni și armonia cu natura și care își găsește inspirația în fiecare zi în poezie, în dans, în muzică, în natură și în mișcare.
Reporter: Ce a reprezentat pentru dumneavoastră momentul lansării volumului „Tu ești poezie”?
Prof. Delia Coca Lupușoru: Pentru mine, momentul lansării acestui volum a reprezentat un moment profund de emoție și un vis al sufletului meu care a devenit realitate și pe care l-am împărtășit alături de cei dragi.
Reporter: Un vis început acum cât timp?
Prof. Delia Coca Lupușoru: Un vis început acum zece ani și care, la un moment de răscruce în viața mea, m-a determinat să aleg acest drum. Mi-am croit propriul drum și am pornit într-o călătorie de autocunoaștere, presărată cu întrebări și răspunsuri despre mine: Cine sunt eu? Ce rol am pe pământ și care este scopul meu?
Reporter: Considerați poezia o formă de terapie?
Prof. Delia Coca Lupușoru: Da, bineînțeles. Pentru mine, poezia chiar este o terapie. Este mai mult decât atât. Este felul meu de a mă manifesta. Astfel, scrisul pentru mine a devenit o forță, o formă de exprimare și chiar o vindecare.
Reporter: Care a fost primul poem scris pentru acest volum? Vă mai amintiți?
Prof. Delia Coca Lupușoru: Da, sigur că îmi amintesc. Primul poem, care se regăsește și în carte, se numește „Timpul”. Timpul, acest companion tăcut al nostru, care dă valoare oricărei clipe trăite de noi aici, pe Pământ.
Reporter: De ce ați ales titlul „Tu ești poezie” și ce mesaj transmite el cititorilor?
Prof. Delia Coca Lupușoru: Pentru mine, Tu ești poezie este o mărturisire, este o chemare, un îndemn de a ne descoperi pe noi înșine. Fiecare om are povestea lui, are emoțiile lui. Și atunci, acest „tu” se adresează fiecăruia dintre noi, se adresează familiei, unui prieten, se adresează copilului din noi, se adresează însăși vieții.
Reporter: Dacă ar fi să descrieți cartea în trei cuvinte, care ar fi acestea?
Prof. Delia Coca Lupușoru: În trei cuvinte, aș descrie-o astfel: iubire, emoție, lumină. Iubirea este firul care leagă o parte din poeziile mele. Emoția este sursa acestor trăiri, iar lumina este speranța.
Reporter: Ce doriți să simtă cititorul după ce închide ultima pagină a cărții Tu ești poezie?
Prof. Delia Coca Lupușoru: Emoție, liniște în suflet și recunoștință. Recunoștință pentru ceea ce are și pentru ceea ce este pe Pământ.
Reporter: Sunteți educatoare și poetă. Cum se completează aceste două ipostaze?
Prof. Delia Coca Lupușoru: Se completează firesc, pentru că ambele transmit iubirea pentru oameni, dorința de a transmite emoție, sentimente și trăiri sufletești.
Reporter: Cât de mult vă inspiră copiii și activitatea de la clasă în procesul de creație?
Prof. Delia Coca Lupușoru: Copiii sunt o permanentă sursă de inspirație prin sensibilitatea, sinceritatea și bucuria lor de a descoperi lumea. Prin ei, și eu descopăr bucuria lucrurilor simple, pe care le transmit și le transpun în poeziile mele.
Reporter: Ce v-au învățat anii petrecuți în educație despre oameni și despre sufletul lor?
Prof. Delia Coca Lupușoru: Am învățat că fiecare om are o poveste, fiecare om are emoțiile lui, fiecare om are trăirile lui, lecțiile lui de viață, iar sufletul se hrănește prin iubire, respect și înțelegere.
Reporter: Există o legătură între pregătirea dumneavoastră în domeniul psihologiei și educației și temele abordate în poezii?
Prof. Delia Coca Lupușoru: Da, cu siguranță. Studiile mele m-au învățat să mă apropii mai mult de oameni, de simțirea lor, de partea interioară a omului, iar toate acestea le-am transpus și în poeziile mele.
Reporter: Cum reușiți să îmbinați activitatea profesională cu pasiunea pentru scris? Pentru că știm că cei mici necesită multă atenție, multă răbdare, multă pregătire și documentare.
Prof. Delia Coca Lupușoru: Îmi găsesc timp și pentru aceasta. Scrisul este o continuare a profesiei mele, iar în fiecare zi îmi găsesc timp să schițez din emoțiile mele, din trăirile mele, din sentimentele mele de zi cu zi.
Reporter: Ce înseamnă pentru dumneavoastră poezia „Eu sunt”, una dintre creațiile reprezentative ale volumului?
Prof. Delia Coca Lupușoru: „Eu sunt”, într-adevăr, este una dintre poeziile reprezentative ale acestui volum. Acolo m-am descris, mi-am descris interiorul. Reprezintă autocunoașterea, reprezintă autenticitatea și forța mea de a mă ridica, de a-mi găsi drumul și calea și de a recunoaște cine sunt eu cu adevărat pe Pământ.
Reporter: Vă rugăm să ne recitați poezia „Eu sunt”.
Prof. Delia Coca Lupușoru: Sigur că da. Dacă-mi dați voie să deschid cartea.
„Eu sunt”
Eu sunt minune,
Forță divină.
Eu sunt suflet în lumină.
Eu sunt iubirea și speranța.
Eu sunt tot ce înseamnă viața.
Eu sunt puterea, biruința.
Eu sunt pacea și credința.
Eu sunt apă, aer, foc,
Tot universul la un loc.
Eu sunt pâinea, bunăstarea.
Eu sunt tot ce cuprinde zarea.
Eu sunt viața creatoare,
Pe Pământ, vindecătoare.
Eu sunt zborul, ciocârlia.
Eu sunt zarea și câmpia.
Eu sunt o stea strălucitoare
În universul nostru mare.
Eu sunt dreptatea, bucuria
Și tot ce înseamnă omenirea.
Eu sunt apa de izvor
Și o inimă cu dor.
Eu sunt, exist, iubesc, trăiesc.
Reporter: În multe dintre poeziile dumneavoastră regăsim idei despre lumină, iubire și speranță. De unde vine această perspectivă optimistă asupra vieții?
Prof. Delia Coca Lupușoru: Această perspectivă optimistă vine în urma lecțiilor de viață pe care le-am primit și pe care le-am depășit. Am învățat că orice obstacol poate fi depășit cu răbdare, cu înțelegere și cu încredere.
Reporter: Ce rol au spiritualitatea, credința și introspecția în creația dumneavoastră?
Prof. Delia Coca Lupușoru: Au un rol esențial, pentru că acestea mă ajută să mă conectez cu mine însămi, cu natura, cu divinul, cu universul și cu tot ceea ce este în jurul meu.
Reporter: Familia, copilăria și natura ocupă un loc important în volum. De ce ați ales să le dedicați o secțiune aparte?
Prof. Delia Coca Lupușoru: Am dedicat o secțiune aparte, pentru că ele reprezintă, pentru mine, repere ale vieții, ale vieții mele. Familia este nucleul în care te dezvolți și crești. Copilăria reprezintă trăirile interioare, ceea ce ne formează pentru viitor. Iar natura este tot ceea ce ne înconjoară și cu care ne conectăm zi de zi.
Reporter: Cartea include și posibilitatea de a asculta melodii inspirate din poezii. Cum a apărut această idee? Este ceva unic, am putea spune.
Prof. Delia Coca Lupușoru: Această idee are mai multe motive. În primul rând, am vrut să văd cum se aud poeziile mele pe muzică. Mi-a plăcut foarte mult și m-am gândit să împărtășesc cu cititorii această idee a mea. Apoi m-am gândit că oamenii, poate, dacă sunt la volan sau sunt implicați într-o activitate, doresc doar să asculte și atunci nu pot citi. M-am gândit și la oamenii care nu văd, care nu au această posibilitate, acest dar. Astfel, ei pot asculta și se pot conecta la poezie prin muzică.
Reporter: În opinia dumneavoastră, muzica poate avea și un rol terapeutic, devenind o formă de meloterapie?
Prof. Delia Coca Lupușoru: Sigur că da.
Reporter: Ce aduce muzica în plus față de lectura clasică a poeziei?
Prof. Delia Coca Lupușoru: Aduce emoție, bucurie și speranță.
Reporter: Credeți că poezia și muzica vorbesc aceeași limbă a sufletului?
Prof. Delia Coca Lupușoru: Sigur că da. Ambele ajung foarte bine la suflet, iar emoțiile se întrepătrund.
Reporter: Cui i se adresează, în primul rând, volumul „Tu ești poezie”?
Prof. Delia Coca Lupușoru: Volumul Tu ești poezie se adresează tuturor. Aș putea spune că se adresează oamenilor care au traversat, alături de mine, călătoria mea prin viață. Se adresează copiilor mei. Se adresează generațiilor de copii pe care i-am avut. Se adresează colegilor și se adresează tuturor oamenilor. În primul rând, însă, se adresează copilului meu, copilului meu interior.
Reporter: Câte generații de copii ați reușit să formați până în 2026?
Prof. Delia Coca Lupușoru: Foarte multe. Unii au deja și copii, au și nepoți și nici nu-mi vine să cred. Acum lucrez în învățământ de 30 de ani. Am o experiență vastă și am avut multe promoții de copii, cred că peste 15 promoții. Au fost multe provocări în această meserie, dar am trecut cu succes peste toate, pentru că o iubesc foarte mult. Mi-am ales-o încă de când am terminat liceul. Lucrez în acest domeniu și voi continua, pentru că iubesc această meserie. Și copiii, bineînțeles.
Reporter: Dacă ar fi să alegeți din nou un drum în viață, o profesie, ați alege din nou această activitate intensă sau v-ați reprofila?
Prof. Delia Coca Lupușoru: Cu siguranță aș alege această activitate, pentru că mă reprezintă și sunt omul căruia îi place să aducă bucurie oamenilor, să ajute, iar prin copii consider că pot face acest lucru.
Reporter: Care este motto-ul sau deviza dumneavoastră, după care vă ghidați în activitatea didactică și, iată, mai nou, în postura de autor?
Prof. Delia Coca Lupușoru: Motto-ul meu pentru ceea ce sunt astăzi este: „Recunoștință.” Recunoștință pentru ceea ce sunt și pentru tot ceea ce am.
Reporter: Ce mesaj ați dori să transmiteți tinerilor care se apropie pentru prima dată de poezie?
Prof. Delia Coca Lupușoru: Să se apropie cu inima deschisă, fără teamă, pentru că poezia nu este perfecțiune. Poezia înseamnă emoție.
Reporter: Care au fost reacțiile care v-au emoționat cel mai mult după apariția cărții?
Prof. Delia Coca Lupușoru: Am fost copleșită de multe mesaje, multe vorbe frumoase și telefoane de apreciere pentru poezii, pentru ceea ce am transmis și pentru modul în care fiecare om s-a regăsit acolo. Fiecăruia i-am stârnit o amintire, o lacrimă, o emoție.
Reporter: Ce urmează mai departe? Ce proiecte editoriale aveți în pregătire?
Prof. Delia Coca Lupușoru: Pentru mine, Tu ești poezie reprezintă doar debutul.
Reporter: Ce urmează după apariția acestei cărți, „Tu ești poezie”? Ce proiecte aveți în derulare în perioada următoare?
Prof. Delia Coca Lupușoru: Pentru mine, Tu ești poezie a reprezentat doar debutul și doresc, în continuare, să scriu, să transmit emoții, sentimente, trăiri. Am, bineînțeles, o surpriză pentru cititori, pe care aș vrea să o păstrez surpriză. Va fi ceva foarte emoționant.
Reporter: Ce înseamnă succesul pentru un autor de poezie? Cum l-ați descrie?
Prof. Delia Coca Lupușoru: Pentru mine, succesul înseamnă emoție. Înseamnă reacțiile oamenilor și conexiunea cu ei.
Reporter: Cum sperați să fie percepută această carte peste ani?
Prof. Delia Coca Lupușoru: Îmi doresc ca această carte să fie percepută ca o invitație la regăsire și la întoarcerea către sine, către sinele fiecăruia.
Reporter: Am ajuns la finalul acestui frumos interviu și dorim să transmiteți un mesaj tuturor celor care v-au susținut, care v-au ajutat să puteți scoate la lumină această carte, „Tu ești poezie”, și celor care vă sprijină în toate activitățile dumneavoastră.
Prof. Delia Coca Lupușoru: Da, doresc să mulțumesc tuturor oamenilor care au fost pe calea mea în decursul creației acestor poezii. Vreau să adresez mulțumiri speciale doamnei Rodica Rădița Râpeanu, o doamnă deosebită, cu un suflet minunat, scriitoare de poezie. Aș vrea să adresez mulțumiri speciale doamnei Victoria Radu, de la Primăria Năvodari, un om deosebit, care m-a susținut și care ne-a și găzduit pentru acest interviu. Aș vrea să adresez mulțumiri și domnului Latip Abdul Cair, actor și regizor, pe care l-am avut alături la lansarea cărții și care m-a susținut în acest demers. Aș vrea să adresez mulțumiri doamnei Mihaela Elvira Tănase, un terapeut deosebit, care, cu siguranță, a contribuit la dezvoltarea mea ca om. Aș vrea să mulțumesc doamnei director a Grădiniței „Lumea Copiilor” din Constanța, care nu este doar un director. Este un prieten, un om de suflet, un om minunat: doamna Ramona Vasiliu. Aș vrea să mulțumesc colegelor mele. Aș vrea să mulțumesc tuturor prietenilor. Aș vrea să mulțumesc copiilor mei, copiilor mei care au fost mereu alături de mine. Și aș vrea să îmi mulțumesc și mie pentru ceea ce am realizat și să spun că sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am și pentru ceea ce sunt.
Reporter: Vă mulțumim! Vă felicităm pentru faptul că ați reușit să scoateți la lumină acest volum și vă dorim să ajungă la cât mai mulți cititori. Așteptăm cu nerăbdare următoarea lansare, următoarea surpriză pe care o pregătiți pentru cititorii dumneavoastră.
Prof. Delia Coca Lupușoru: Și eu vă mulțumesc încă o dată.
Alexandra VASILE





























