Conform prevederilor Codului Civil, dreptul de opțiune succesorală, adică dreptul de a accepta sau de a renunța la moștenire, trebuie exercitat într-un termen de un an de la data deschiderii moștenirii. Acest termen este important pentru stabilirea certitudinii juridice în ceea ce privește transmiterea patrimoniului persoanei decedate și pentru asigurarea unui echilibru între moștenitori. Depășirea acestui termen fără o acțiune clară din partea succesibilului poate conduce la pierderea dreptului de a moșteni, ceea ce ridică numeroase întrebări și provocări din punct de vedere juridic.
Termenul de un an, în care succesibilul trebuie să decidă asupra acceptării sau renunțării la moștenire, începe să curgă, de regulă, de la data decesului celui care lasă moștenirea. Cu toate acestea, există situații particulare în care acest termen poate începe să curgă mai târziu, cum ar fi atunci când succesibilul află ulterior despre existența legăturii de rudenie care îi conferă dreptul de moștenire sau despre un testament care include un legat în favoarea sa. De asemenea, legislația prevede posibilitatea suspendării termenului de opțiune succesorală în anumite condiții, cum ar fi în cazuri de forță majoră, ceea ce poate extinde perioada în care succesibilul poate lua o decizie cu privire la moștenire.
În contextul exercitării dreptului de opțiune succesorală, acceptarea succesiunii poate fi realizată în mod expres sau tacit. Acceptarea expresă se concretizează printr-o declarație formală, redactată fie în formă autentică la notar, fie sub semnătură privată, prin care succesibilul își manifestă clar intenția de a deveni moștenitor. Această formă de acceptare este cea mai directă și sigură cale de a-și exercita dreptul succesoral. Cu toate acestea, nu toate persoanele aflate în postura de succesibil sunt conștiente de necesitatea unei astfel de declarații, ceea ce poate conduce la situații în care acceptarea succesorală să nu fie formalizată în termenul legal, scrie legalbadger
O soluție prevăzută de Codul Civil pentru a preveni pierderea dreptului succesoral în cazul depășirii termenului de un an este acceptarea tacită a moștenirii. Acceptarea tacită este un concept juridic deosebit de important, deoarece permite succesibilului să își păstreze dreptul de moștenire chiar dacă nu a făcut o declarație formală în termenul legal de un an. Astfel, succesibilul poate demonstra că a acceptat tacit moștenirea prin fapte care indică în mod clar intenția sa de a prelua bunurile succesorale. Aceste acte pot include, de exemplu, mutarea în locuința pe care urmează să o moștenească, încheierea unor contracte de închiriere pentru bunurile succesorale, sau alte acte de folosință și administrare definitivă asupra bunurilor din masa succesorală.
Totuși, nu toate actele realizate de succesibil pot fi considerate acte de acceptare tacită. Actele de conservare sau administrare provizorie a bunurilor succesorale, care sunt menite să protejeze valoarea patrimoniului moștenit până la o decizie finală, nu implică automat acceptarea moștenirii. Aceste acte sunt văzute ca măsuri necesare pentru a asigura buna gestionare a bunurilor până la momentul în care succesibilul decide dacă va accepta sau nu moștenirea. De exemplu, efectuarea unor reparații urgente sau plata unor taxe necesare pentru menținerea în bună stare a bunurilor succesorale nu indică, de obicei, o intenție de acceptare a moștenirii, decât dacă aceste acțiuni sunt însoțite de alte fapte care sugerează că succesibilul și-a asumat calitatea de moștenitor.
Depășirea termenului de un an fără realizarea unei acceptări exprese a moștenirii nu înseamnă automat pierderea drepturilor succesorale, atâta timp cât succesibilul poate demonstra că a realizat acte de acceptare tacită în această perioadă. Cu toate acestea, dacă nu există astfel de acte care să indice o acceptare tacită și termenul a expirat, succesibilul poate pierde dreptul de a moșteni, iar masa succesorală va fi redistribuită între ceilalți moștenitori, conform regulilor succesorale stabilite de lege.
L.M.
