Deputatul PNL de Constanța Marian Crușoveanu s-a aflat în studioul WAVE RADIO, unde a vorbit, printre altele, și despre construirea Alternativei Techirghiol, autostrada care ar urma să facă legătura între A4 și sudul litoralului. Acest drum va fi o cale rapidă și eficientă către litoral și va avea un impact pozitiv asupra traficului și dezvoltării economice a zonei, spune deputatul liberal.
CNAIR a lansat, în vara anului trecut, licitația pentru construirea Alternativei Techirghiol, o autostradă de 31 de kilometri ce va merge paralel cu litoralul. Aceasta va asigura conexiunea între Centura Constanței (A4) și sudul litoralului românesc. Unsprezece oferte au fost depuse la licitația pentru edificarea drumului.
Marian Crușoveanu s-a aflat în studioul WAVE RADIO în cursul zilei de vineri, 4 aprilie 2025, unde a prezentat stadiul acestui proiect. „În câteva săptămâni se va anunța câștigătorul licitației. Este vorba de o perioadă de cinci ani, din 2020, de când Partidul Național Liberal a venit la guvernare. Din discuțiile pe care le-am avut cu ministrul Grindeanu, am înțeles că, după desemnarea câștigătorului, va urma perioada de contestații.
Am speranța că, având în vedere Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și Curtea de Apel, până în toamnă vom avea desemnat câștigătorul. Așa îmi doresc, pentru că este timpul să începem proiectele majore. Partidul Național Liberal a accelerat obținerea finanțării, iar zeci de mii de studii de fezabilitate zac încă în sertare.
În mandatul 2024 – 2028, voi continua să fac același lucru pe care l-am făcut pentru Alternativa Techirghiol, respectiv pentru drumul expres Constanța – Tulcea“, a declarat deputatul Marian Crușoveanu, la Wave Radio.
Alternativa Techirghiol va porni din nodul Cumpăna (Autostrada de Centură a Municipiului Constanța) și continuă până în zona localității 23 August. Noul drum de mare viteză, construit la profil de autostradă, va permite evitarea în totalitate a traversării localităților Agigea, Techirghiol, Eforie, Tuzla și 23 August.
Pe traseu vor fi construite inclusiv: un pod peste Canalul Dunăre – Marea Neagră (330 m); un pod peste DJ 391 și Valea Cârlighioi ( 253,20 m); un pod pe DN 38 (253,90 m); nod rutier Cumpăna; nod rutier între Alternativa Techirghiol și drumul de legătură cu DN 39A; nod rutier cu DN 38; nod rutier în zona localității 23 August; nod rutier (conexiune) între Alternativa Techirghiol și DN 39; patru spații de servicii; doua parcări de scurtă durată, dotate cu infrastructura necesară amplasării a minimum opt stații de încărcare rapidă pentru autoturismele electrice.
Finanțarea contractului este asigurată prin Programul Operațional Transport (PT) 2021 – 2027.
Au fost depuse unsprezece oferte pentru construirea Alternativei Techirghiol
După nu mai puțin de șapte amânări ale termenului-limită pentru depunerea ofertelor, Ministerul Transporturilor, condus de Sorin Grindeanu, a anunțat recent că unsprezece oferte au fost depuse pentru contractul de proiectare și execuție al Alternativei Techirghiol.
Ofertele depuse vor fi evaluate în perioada următoare, iar autoritățile vor analiza propunerile financiare și tehnice ale celor unsprezece ofertanți, care includ atât mari companii de construcții locale, cât și consorții internaționale.
Ofertele provin dintr-o varietate de combinații, incluzând asocieri de firme din România, România – Ucraina, Turcia, Turcia – România, Italia, Turcia, Turcia, Turcia – România, Bulgaria și Italia.
Prima asociere de firme care a depus ofertă este formată din Construcții Erbașu SA (lider) – Concelex SRL – X-Way Infrastructure SRL.
Construcții Erbașu SA a fost înființată în anul 1990 și are sediul în Sectorul 1 al Capitalei. Compania are un portofoliu bogat de proiecte finalizate cu succes și altele aflate în implementare, dintre care amintim de Centura Sânmartin, Maternitatea Bega de la Timișoara, Stadionul Steaua – București, Sala Polivalentă Oradea, Stație de Epurare în Sinaia, extinderea Aeroportului Internațional din Craiova, Sala Polivalentă din Tulcea sau Centrul de Mari Arși din Timișoara. Compania îi are acționari pe Cristian Erbașu (58%), Alexandru Erbașu (20%), Ion Erbașu (20%), Rosetel Prodănescu (2%). Pentru anul 2023, firma a raportat o cifră de afaceri în valoare de 2.297.647.110 lei, un profit net de 293.388.527 de lei și datorii de 1.230.349.355 de lei, având 1.150 de angajați.
Concelex SRL a fost înființată în anul 1994 și are sediul social în Sectorul 1 al Capitalei. Administrator este Cătălin Beniamin Vișan, firma fiind controlată în totalitate de Lucrum Bonum SA. Pentru anul 2023, societatea a raportat o cifră de afaceri în valoare de 1.6.996.692 de lei, un profit net de 65.569.378 de lei, datorii de 630.569.262 de lei și 930 de angajați.
Asocierea Concelex SRL (lider) – Concelex Engineering SRL – Palex Constructii Instalatii SRL –Concrete & Design Solutions SRL se ocupă și de serviciile de proiectare, asistență tehnică și execuție pentru Departamentul ,,Sănătatea Mamei și Copilului“, de la Spitalul Județean Constanța. Noua construcție va avea funcția unui spital și va fi destinată maternității, respectiv secțiilor de Obstetrică-Ginecologie I și II, Neonatologie, Pediatrie și Chirurgie-Ortopedie Pediatrică. Valoarea totală a contractului este de 402.457.965,59 lei, fără TVA.
X-Way Infrastructure SRL este o firmă înființată în anul 2018, cu sediul în Sectorul 2 al Capitalei, ce se ocupă cu lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor. Compania este deținută de aceeași companie care deține și Concelex SRL, adică Lucrum Bonum SA, administrator fiind Gabriela Camelia Niculae. Cifra de afaceri în 2023 a fost de 65.917.602 lei, profitul de 147.541 de lei, iar datoriile de 33.475.280 de lei.
A doua ofertă a fost depusă de asocierea de firme Automagistral Pivden LLC (lider) – Gott Strasee SRL – Perfect Consult Europe SRL – NVO Transinzhinigyng SRL – Mast-Bud LTD (Ucraina – România).
Automagistral Pivden LLC a fost înființată în anul 2004 și are sediul în Odesa, Ucraina. Compania a participat la cele mari proiecte de infrastructură. Pe lângă Ucraina, firma este prezentă în Moldova, din 2018, și în România, din 2022.
Firma Mast-Bud a fost înființată în mai 1993, în Mariupol, după reorganizarea Departamentului de construcții nr. 33 din Trustul Mostostroy. La momentul constituirii, proprietatea noii întreprinderi consta din șase unități de echipamente uzate (două camioane de marfă vechi, un tractor К-700, două macarale mobile cu capacitate de ridicare de 16t și o stație de energie mobilă cu capacitate de 10 kW). Numărul angajaților era de 18 persoane.
A treia ofertă a fost depusă de Dogus Insaat VE Ticaret AS din Turcia. În descrierea de pe site-ul oficial, compania se descrie ca fiind un lider de clasă mondială în sectorul construcțiilor, având la activ peste 250 de proiecte de mega-infrastructură și superstructuri finalizate din 1951, cu o valoare totală de 30,1 miliarde de dolari americani. A operat în cadrul parteneriatelor și consorțiilor alături de multe companii internaționale în proiecte din Turcia, Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Europa de Est și țările din Golf, fiind prezentă pe lista anuală a celor mai mari 250 de companii de construcții din lume, realizată de ENR încă din 2003.
O altă ofertă a fost depusă de asocierea de firme IC Ictas Insaat Sanayi Ve Ticaret AS (lider) și Rotary Construcții Mentenanță SA.
Kalyon Insaat Sanayi VE Ticaret AS, din Turcia, a depus și ea ofertă.
Și asocierea de firme Makyol Inass Sanayi Turizm Ve Ticaret AS (lider) – Ozaltin Insaat Ticaret VE Sanayi AS, ambele din Turcia, s-au înscris pe lista ofertanților.
O altă ofertă a fost depusă de asocierea Onur Taahhut Tasimacilik Insaat Ticaret Ve Sanayi AS (lider) – Straco Holding SRL.
Nu doar turcii s-au arătat interesați de construirea Alternativei Techirghiol, ci și italienii, din partea cărora au fost depuse două oferte. Una dintre ele este a societății Webuilt SPA din Milano, iar cea de-a doua din partea asocierii Itinera SpA și Saipem SpA.
Pe lângă turci, italieni și români, o ofertă a fost depusă de o asociere de firme din Bulgaria și România, fiind vorba despre Trace Group Hold PLC (lider) și de Oyl Company Holding SRL.
Detalii în materialul VIDEO!
Andreea CONDURACHE
WAVE RADIO poate fi ascultat aici: WAVE Radio



























