Deputatul PNL Tulcea George Șișcu a anunțat că, luni, au fost adoptate în Comisia pentru buget, finanțe, bănci a Camerei Deputaților mai multe proiecte de acte normative. Este vorba despre acordarea unui sprijin financiar oferit de către statul român Mitropoliei Basarabiei, Republica Moldova, parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române, cât și aprobarea unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului care a creat cadrul legal pentru asigurarea unei duble certificări universitare, potrivit deputatului.
George Șișcu, deputat PNL Tulcea:
„Astăzi am adoptat în Comisia pentru buget, finanțe, bănci a Camerei Deputaților mai multe proiecte de acte normative, între care se numără acordarea unui sprijin financiar oferit de către statul român Mitropoliei Basarabiei, Republica Moldova, parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, am votat pentru proiectul de Lege pentru aprobare a unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului care a creat cadrul legal pentru asigurarea unei duble certificări universitare.
Schimbările preconizate prin Ordonanța amintită vizează, printre altele: clarificarea cadrului legal privind finanţarea de bază pentru elevii din unităţile de învăţământ preuniversitar/colegii de nivel postliceal înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior de stat, reglementarea „diplomei comune, duble/multipleˮ şi a programului de studii integrat, prin punerea în aplicare a curriculumului integrat coordonat şi oferit în comun de mai multe instituţii de învăţământ superior din Spaţiul European al Învăţământului Superior, modificări privind studiile doctorale în contextul necesităţii finalizării procesului de evaluare a şcolilor doctorale până la 31 decembrie 2021, luarea unor măsuri privind flexibilizarea cadrului legal privind cercetarea ştiinţifică în universităţile de stat din sistemul naţional de învăţământ”.



























