Camera Deputaţilor a adoptat, luni, 26 iunie a.c., proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale.
Proiectul de lege se va întoarce la Senat, deoarece că au fost aprobate și mai multe amendamente, ce modifică forma adoptată anterior de senatori.
La Camera Deputaților s-au înregistrat 196 voturi „pentru“, 32 „împotrivă“ şi 14 abţineri.
Deputatul PNL Tulcea Michael Gudu a votat pentru eliminarea pensiilor speciale
„Am fost, dintotdeauna, un fervent susținător al reformei sistemului de pensii speciale. Astăzi (26.06.2023 – n.r.), am demarat în mod activ procesul de reformă, votând în favoarea eliminării pensiilor speciale ale parlamentarilor. Prin această acțiune, avem intenția de a consolida temeliile societății civile și de a asigura că pensiile românilor se vor baza pe principiul contributivității. Dorim ca acest pas să ofere o bază solidă pentru o redistribuire echitabilă a resurselor și să promoveze o abordare meritocratică în sistemul de pensii“, a declarat Michael Gudu.
V.I.



























