Polițiștii economici constănțeni au descins la mai multe firme și locuințe din județ, într-un dosar de fals informatic vizând tranzacții ilegale cu lemn. Suspecții ar fi introdus în sistemul național avize fictive pentru aproape 400 de metri cubi de material lemnos, „transportați” doar în acte către o societate din Harghita.
Descinderile au avut loc la sediile sociale/punctele de lucru ale unor operatori economici, având ca domeniu de activitate transport rutier și comercializarea de materiale lemnoase, precum și la domiciliile unor persoane fizice suspectate că, în perioada septembrie 2023-septembrie 2024, ar fi introdus și emis fictiv, în sistemul informatic național de urmărire a materialului lemnos, către o altă societate comercială din județul Harghita, 10 avize de însoțire a materialului lemnos, reprezentând 10 transporturi în cantitate totală de 382,946 metri cubi, despre care există suspiciuni că nu reflectă realitatea, în sensul că datele introduse nu corespund adevărului.
În urma perchezițiilor, au fost identificat și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe înscrisuri utile cauzei.
Cercetările continuă, sub supravegherea procurorului de caz, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.
D.A.



























