Deșeurile voluminoase se ridică gratuit de către Polaris

0
165

Deșeurile voluminoase se ridică gratuit în Constanța, de către Polaris M Holding, în cazul persoanelor fizice.

Primăria Municipiului Constanța amintește constănțenilor că persoanele fizice pot solicita ridicarea gratuită a deșeurilor voluminoase, la dispeceratul S.C. Polaris M Holding S.R.L., utilizând numărul de telefon 0241/548600.

În acest fel, se evită supraaglomerarea și încărcarea containerelor sau depozitarea în imediata apropiere a platformelor, ori pe terenurile virane aflate în apropierea locuințelor, fapt ce atrage depunerea altor deșeuri. În acest fel, zonele în cauză se transformă în adevărate focare de infecție.

Reamintim că depozitarea sau abandonarea pe domeniul public al municipiului Constanța a deșeurilor constituie contravenție și se sancționează conform prevederilor Legii 211/2011, privind gestionarea deșeurilor, cu amenzi cuprinse între 3.000 și 6.000 de lei, pentru persoanele fizice.

Persoanele surprinse că poluează mediul înconjurător prin depozitarea necontrolată a deșeurilor riscă amenzi de 30.000 de lei și măsura complementară a confiscării autovehicului folosit pentru săvârșirea contravenției, în conformitate cu Hotărârea de Guvern 1061/2008, privind transportul deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României.

V.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.