O teribilă crimă a avut loc în localitatea Topraisar din județul Constanța, marți, 19 august. Un bărbat în vârstă de 51 de ani, Virgiliu Pătrășcanu, și-a înjunghiat mortal concubina, cu care are mai mulți copii. Cei doi conviețuiau de mult timp împreună, iar în comunitate erau cunoscuți ca oameni la locul lor.
„Din cercetările efectuate a reieșit faptul că marți, 19 august, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat de 51 de ani și-ar fi omorât concubina, de 45 de ani, pe care ar fi lovit-o cu un obiect tăietor-înțepător.
Fapta ar fi fost săvârșită în locuința acestora, din comuna Topraisar.
Până în prezent, la Postul de Poliție Topraisar nu au existat sesizări cu privire la o eventuală stare de conflict între cei doi, nici solicitări privind emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
Cercetările în cauză continuă, în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului și luării măsurilor legale ce se impun“, potrivit reprezentanților din cadrul IPJ Constanța.
Potrivit locuitorilor din Topraisar, Virgiliu și concubina lui erau de mulți ani împreună, locuind în casa tatălui ei, care nu mai este în viață.
Femeia avea cinci copii, cel mai mare având undeva la 23 de ani (care ar locui în București), iar cel mai mic undeva la 2 ani.
„Nu știm dacă și cel mare este al lui Virgiliu, dar ceilalți patru sigur sunt. Ea lucra la fabrica de pâine. Și el lucra pe ici, pe colo. Nu erau cunoscuți ca scandalagii. Consumau băuturi alcoolice, asta da. El mai mult, dar nu făceau scandaluri în public. De aceea am și rămas uimiți“, potrivit oamenilor.
Se pare că nenorocirea s-ar fi produs pe fondul geloziei. El ar fi venit acasă și ar fi auzit-o vorbind la telefon cu altcineva, moment în care a pus mâna pe un cuțit și a înjunghiat-o mortal.
Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Liliana BELCIUG
Citește și:




























