În cadrul Microrezervaţiei puteţi întâlni, într-un cadru natural deosebit, un număr de 86 specii cu un efectiv de peste 460 exemplare.
Toţi
aceşti „locatari” beneficiază de spaţii de „cazare” conform
normativelor europene, tendinţa actuală fiind eliminarea platformelor
betonate şi a barelor metalice împrejmuitoare. În prezent şi această
secţie este în plină moderizare şi în continuă activitate de creştere şi
diversificare a efectivelor. Se intenţionează ca acest cadru natural să
devină nu doar o zonă de vizitare ci una de relaxare şi chiar agrement,
de petrecere a timpului liber într-un mod educativ şi plăcut.
În
timpul sezonului estival, pe lacul natural din incinta Microrezervaţiei
puteţi admira coloniile de pelicani şi lebede plutind maiestuos. În
sezonul rece, toate exemplarele avifaunistice beneficiază de adaposturi
încălzite.
Pe lângă latura de agrement şi relaxare, la Microrezervaţie au loc şi vizite organizate ale elevilor şi studenţilor pentru completarea informaţiilor de biologie cu ajutorul specialiştilor. Totodată, implicarea activă în programele de voluntariat, face ca iubitorii de animale să poată participa la hrănirea supravegheată a acestora încadrându-se în dieta stabilită pentru fiecare specie. În cadrul secţiei s-a iniţiat şi un Centru de salvare pentru adapostirea şi carantinarea exemplarelor aduse de diverse persoane, cu precadere în sezonul rece.