O tânără în vârstă de 19 ani a contactat cotidianul Focus Press pentru a relata o situație prin care a trecut în Constanța. În luna august a acestui an, A.T. a venit la malul mării pentru a închiria o garsonieră dat fiind faptul că, din octombrie, începea cursurile unei universități de aici. A plătit unui așa-zis agent imobiliar 600 de euro (avans și garanție), rămânând să se mute pe 20 septembrie într-o garsonieră din Faleză Nord. Doar că… este vorba despre Iusein Burhan, cunoscut cu antecedente penale. Focus Press a aflat mai multe detalii din trecutul infracțional al bărbatului, pe care le puteți citi în rândurile de mai jos.
”Am încheiat un contract în august, pe numele mamei agentului imobiliar, Seit Melihan, urmând să mă mut pe 20 septembrie. Am plătit 600 de euro. Cu câteva zile înainte, am primit un mesaj că nu mă pot muta, că sunt niște probleme, că va întârzia cu predarea garsonierei.
Mai exact, aproape de data când trebuie să preiei chiria, primești un mesaj de tipul: <locuiește cineva acolo și eliberează în 10 zile locuința>. Dacă accepți situația după 8-9 zile primești mesaj că <soția este însărcinată, noi suntem divorțați și trebuie să vină protecția copilului acolo, că o să locuiesc eu acolo. Trebuie să îți cauți altă chirie>. Sau „trebuie făcute x revizii”, mai precis scuze dubioase. Dacă nu accepți îți reproșează că are la dispoziție 7 zile contractual să elibereze respectivul (în contract se specifică că poate să predea locuința cu 7 zile mai târziu). Dacă ceri să îți fie înapoiați banii, se aduce în discuție că are timp 30 de zile lucrătoare. Dar acest lucru este lipsit de adevăr.
Pe 19 septembrie am reziliat contractul, însă nu îmi mai răspundea pentru a-mi recupera banii.
Am primit 300 de euro acum două săptămâni și atât”, a declarat victima, pentru Focus Press.
Plângere la Poliție: Ce spun reprezentanții IPJ Constanța
Aceasta a spus că a depus plângere la Secția 1 Poliție pe 19 octombrie.
”La data de 19 octombrie a.c., în jurul orei 21.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 1 au fost sesizați de către o tânără în vârstă de 19 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost înșelată în privința închirierii unui imobil.
Din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit că un bărbat ar fi postat pe o platformă de publicitate un anunț privind închirierea unei garsoniere în municipiul Constanța, aceasta fiind deja închiriată.
Persoana vătămată ar fi fost indusă în eroare cu privire la disponibilitatea proprietății, fiind îndemnată să plătească 3.000 de lei în contul beneficiarului, respectiv chiria și o lună de garanție.
Ulterior confirmării tranzacției efectuate, persoana vătămată nu a intrat în posesia imobilului fapt pentru care a solicitat restituirea sumei. Proprietarul nu a dat curs solicitării, transferând către persoana vătămată suma de 1.500 de lei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune”, au spus, pentru Focus Press, reprezentanții IPJ Constanța.
Peste 20 de plângeri pe numele individului
Potrivit informațiilor noastre, pe numele individului există peste 20 de plângeri și circa 6 dosare penale în lucru.
Acesta a fost arestat preventiv și eliberat de dată recentă.
În plus, pe rolul instanțelor de judecată există o decizie din data de 13.03.2026, prin care magistrații Judecătoriei Constanța au decis completa urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune.
”Admite plângerea formulată de petentul xx împotriva soluției de clasare dispusă prin ordonanța din data de 15.10.2024 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, în dosarul nr. 4426/210/P/2020, menținută prin ordonanța nr. 299/II/2/2025 din data de 24.10.2025 a Prim-Procurorului Pachetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. Desfiinţează ordonanța din data de 15.10.2024 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, în dosarul nr. 4426/210/P/2020, menținută prin ordonanța nr. 299/II/2/2025 din data de 24.10.2025 a Prim-Procurorului Pachetului de pe lângă Judecătoria Constanţa şi trimite cauza procurorului pentru a completa urmărirea penală cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, faptă prev. de art. 244 alin. (1) C. penal, furt calificat faptă prev. de art 228 alin.1, art. 229 alin.1 lit.b şi d Cod penal şi abuz de încredere, fapt prev. de art. 238 Cod penal. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă”, potrivit instanței de judecată.
Liliana BELCIUG



























