Cunoscutul om de afaceri Cristian Gabriel Panait, prin Alpha Builders Group SA, continuă demersurile pentru construirea a două imobile cu 12 etaje, în stațiunea Mamaia. În luna decembrie, a solicitat și depus la instituția abilitată de mediu documentația pentru realizarea investiției. Recent, APM Constanța a anunțat o dezbatere publică pentru a discuta raportul de mediu privind efectele lucrărilor de construcții.
Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Constanța anunță publicul interesat asupra depunerii raportului privind impactul asupra mediuluipentru proiectul „Construire două imobile 2S+P+12Etaje – apartamente de vacanță, spații comerț – alimentație publică, parcare subterană și supraterană, și amenajări aferente funcțiunii de bază și organizare de șantier“, propus a fi amplasat pe stradă nespecificată, în zona Hotelului Delta, Lot 1, din stațiunea Mamaia, nr. cadastral 216444.
Tipul deciziei posibile ce va fi luată de APM Constanța este emiterea sau respingerea acordului de mediu. Raportul privind impactul asupra mediuluipoate fi consultat la sediul instituției abilitate de mediu, de pe strada Unirii nr. 23 din municipiul Constanța, în zilele de luni până vineri, între orele 10.00 și 14.00. Documentul menționat este disponibil și la următoarea adresă de Internet: http://apmct.anpm.ro.
Dezbaterea publică a raportului privind impactul asupra mediului va avea loc la Hotelul Golden Palace Hotel din stațiunea Mamaia, începând cu ora 14.00, în data de 27 mai a.c. Publicul interesat poate transmite în scris comentarii, opinii și observații privind documentele menționate, la sediul APM Constanța.
Alpha Builders Group SA a fost înființată în data de 16 mai 2006, având sediul pe strada Traian nr. 68 din municipiul Constanța. Administrator este Cristian Gabriel Panait, care este și asociat cu 95% din capitalul social, alături de Adrian Panait (5%). Cifra de afaceri raportată pentru anul 2022 a fost de 3.660.695 de lei, profitul de 302.895 de lei, iar datoriile, de 78.491.150 de lei, cu 40 de angajați.
Firma se ocupă și de proiectul imobiliar Marina Tower, tot în stațiunea Mamaia, ce este edificat în zona cluburilor exclusiviste, fiind vorba de un imobil cu 15 etaje. Aceeași societate comercială dezvoltă proiectul Olimp Tower, în stațiunea Olimp, cu un regim de înălțime de 21 de etaje. În luna aprilie a.c., beneficiarul anunța începerea lucrărilor la turnul din sudul litoralului. După obținerea autorizației de construire, compania a demarat execuția lucrărilor de sistematizare a amplasamentului și de realizare a piloților forați, folosiți ca soluție de fundare.
Reamintim că, în anul 2021, ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu de către Alpha Builders Group SA, APM Constanța a decis, în urma consultărilor desfășurate în cadrul ședinței Comisiei de Analiză Tehnică din data de 18.08.2021, că proiectul „Construire imobil 2S+P+21 Etaje+ Terasă circulabilă cu destinația de apartamente de vacanță, servicii comerciale și de recreere, piscină“, propus a fi amplasat în stațiunea Olimp nr. 10F+10D+10E, nu se supune evaluării impactului asupra mediului.
Menționăm și că, în municipiul Constanța, aceeași firmă edifică un bloc cu 15 etaje, pe Bulevardul Aurel Vlaicu, într-o zonă în care se construiește foarte mult, de câțiva ani, fiind foarte aproape de Campusul Universitar „Ovidius“, la doar câteva sute de metri de stațiunea Mamaia. Încă din anul 2018, această firmă și-a arătat intenția de a ridica acest imobil, obținând, în data de 7 decembrie, un certificat de urbanism în acest sens: „Construire imobil locuințe colective cu spații comerciale la parter 5 subsoluri+P+15 etaje+ terasă circulabilă“.
Asupra acestui proiect s-a revenit în anul 2021, în luna mai, când actuala administrație a emis un alt act de urbanism, în care se specifica faptul că noul imobil va avea trei subsoluri și nu cinci, cum se menționa în proiectul inițial.
Loredana MIHAI
Citește și:


























