Din iunie 2026, angajatorii din toată Uniunea Europeană, inclusiv din România, vor fi obligați să aplice Directiva UE 2023/970 privind transparența salarială. Concret, salariile nu vor mai fi negociate „în orb”: firmele vor trebui să afișeze intervalele de plată încă din anunțurile de angajare, iar angajații vor avea dreptul să afle cât câștigă colegii lor aflați pe poziții similare.
„Intrăm într-o perioadă în care salariile vor deveni un fapt, nu un secret. Mulți angajatori vor fi nevoiți să scoată la iveală dezechilibre pe care ani de zile le-au ținut ascunse”, a declarat pentru Digi24.ro Sorina Faier, specialist în resurse umane.
Potrivit specialistei, primele tensiuni vor apărea între angajații care ocupă același rol, dar sunt plătiți diferit.
„Vom vedea foarte clar oameni cu aceleași responsabilități, dar cu salarii diferite pentru că au negociat diferit, au fost angajați în momente diferite ale pieței sau au fost evaluați subiectiv. Transparența va scoate aceste discrepanțe la suprafață”, a explicat Sorina Faier.
M.G.



























