Dacă în urmă cu două săptămâni, Dinu Maxer se afișa cu noua iubită, Ada, într-un club din Capitală, la doar câteva zile de la pronunțarea divorțului de Deea Maxer, acum se aude ceva despre despărțire! Ce spun apropiații.
În urmă cu câteva săptămani, Dinu Maxer își asuma public relația cu Ada, noua iubită, și își făceau apariția într-un club de noapte din Capitală. Artistul a confirmat relația în direct la Antena Stars, unde mărturisea că își dorește să ia lucrurile treptat, fiindu-i mai greu după ce a ieșit dintr-o relație de 17 ani.
Chiar dacă artistul spera ca lucrurile să evolueze frumos între ei, se pare că relația lor a luat o întorsătură neașteptată.
Dinu Maxer și Ada, nu mai formează un cuplu, conform apropiaților.
Surse apropiate celor doi au declarat că aceștia s-ar fi despărțit, după doar câteva întâlniri, cu toate că, prietenii lor spuneau că se completau perfect. Iată că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, iar Dinu Maxer este din nou un bărbat liber, potrivit spynews.ro.
L.B.



























