Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, chirurgul Ştefania Szabo, a fost găsită fără suflare marţi dimineaţă, în camera de gardă a unităţii sanitare, conform știrileprotv.ro
Medicul buzoian intrase în gardă luni dimineaţă şi a participat la inaugurarea unei extinderi a secţiei de Pneumologie.
Pentru că nu a mai răspuns nici la telefon, colegii din Spital au intrat în Camera de Gardă, unde au găsit-o fără suflare în jurul orei 6.00.
Stefania Szabo avea 37 de ani pe care îi împlinise pe data de 1 octombrie.
Ea ocupa funcţia de director al unităţii sanitare din 2021.



























