Distanțele dintre speranță și realitate par adesea imposibil de străbătut, dar Liliana Olaru, președinta Asociației „Andrei Daniel”, a decis să construiască un pod. Un pod care să lege suferința copiilor cu dizabilități de șansa la o viață mai bună. Nu este un pod imaginar: este un centru de recuperare care urmează să prindă contur în localitatea Mircea Vodă, județul Constanța, un proiect născut din experiența personală a unei mame care a transformat lupta în speranță.
„Să știți că am emoții”, a mărturisit Liliana, în fața unei audiențe numeroase, cu vocea încărcată de trăire. „Acest centru nu este o afacere. Este un ajutor real pentru toți copiii cu nevoi speciale și pentru părinții lor. Ne dorim să oferim educație și tratament la cel mai înalt nivel, sustenabil, așa cum am primit și eu de la specialiști”, a explicat Liliana.
Motivația Lilianei este profund personală. Ea este mama lui Andrei, un băiețel cu paralizie cerebrală spastică, pe care l-a recuperat în proporție de 80%: „De la vârsta de 9 luni, făceam zilnic naveta de peste 110 km către centrele de recuperare din Constanța și alte localități. Fiecare drum, fiecare tratament, fiecare achiziție făcută de Andrei în sanatorii a contat enorm. Cuvântul lui „picioare mici” a devenit simbolul efortului nostru, am transformat trăirile noastre într-un proiect care să ajute și alte familii”.
Centrul de Zi „Small Leges”, care ar urma să fi finalizat până pe 30 octombrie 2026, va fi amplasat pe strada Primăriei nr. 95 și va include toate serviciile esențiale pentru recuperarea copiilor: kinetoterapie, fizioterapie, evaluări medicale de specialitate și tratamente personalizate. Spațiul de 125 de metri pătrați va cuprinde sala de așteptare, cabinetele cadrelor medicale, sala de kinetoterapie, săli de electroterapie și zone dedicate aplicării nămolului și parafinei.
Un studiu realizat în comunitatea locală a arătat că 90% dintre respondenți susțin inițiativa, demonstrând nevoia reală a unui astfel de centru. Liliana a subliniat că prevenția este esențială: „Vrem să reducem distanțele mari pe care părinții le parcurg zilnic și să oferim servicii care previn complicațiile medicale severe”.
Echipa centrului va fi formată dintr-un medic specialist, asistenți, kinetoterapeuți, recepționer și personal de întreținere. Investiția inițială este estimată la 70.980 euro, iar cheltuielile lunare vor fi ajustate în funcție de buget și economie, proiectul total fiind estimat la 100.000 euro. Fondurile vor proveni din sponsorizări, finanțări și fonduri europene.
„Este un proiect de suflet. Va crea locuri de muncă, va sprijini părinții și va oferi fiecărui copil șansa de a merge mai departe. Împreună așezăm o cărămidă peste cărămidă, împreună reducem suferința umană”, a conchis Liliana Olaru.
Proiectul a fost prezentat vineri, 7 noiembrie 2025, în cadrul unui concurs de proiecte organizat de Asociația Femeilor Antreprenor din Dobrogea (AFAD), la Medgidia, și a fost premiat în cadrul galei proiectelor jurizate.
Premii pentru debutul în antreprenoriat
Antreprenoriatul local a prins contur la Medgidia. AFAD a consolidat rolul Dobrogei ca spațiu al inițiativei și inovației economice, printr-un „Concurs de Idei de Afaceri” dedicat celor care își doresc să pășească în lumea antreprenoriatului. Evenimentul a reunit oameni cu viziune, energie și determinare, demonstrând că antreprenoriatul local are resurse autentice și potențial de dezvoltare.
Casa de Cultură „I.N. Roman” din Medgidia a fost gazda galei „Concurs de Idei de Afaceri”, un eveniment în care participanți din toată regiunea au prezentat proiecte inovatoare, menite să răspundă nevoilor pieței locale și regionale. Într-un format competitiv, dar constructiv, fiecare concurent a avut la dispoziție zece minute pentru a-și susține ideea în fața juriului, demonstrând atât potențialul economic al proiectului, cât și capacitatea de implementare.
Expertul contabil Loredana Teodorescu, a coordonat întreaga desfășurare a evenimentului. Competiția a avut ca obiectiv identificarea și sprijinirea ideilor sustenabile, care pot fi transformate în afaceri viabile cu sprijinul comunității de afaceri din Dobrogea.
Opt femei curajoase, respectiv Manuela Duda, Gabriela Vântu, Ionela Octuparu, Elena Slădaru, Liliana Olaru, Ruxandra Chefalan, Silvia Sima, Geogiana Câmpeanu, au urcat pe scena Concursului de Idei de Afaceri, cu visuri și convingerea că pot face o diferență. În urma prezentării proiectelor, Liliana Oralu a reușit să cucerească juriul.
Câștigătoarea competiției a primit un pachet complet de sprijin pentru lansarea propriei afaceri, ce include: înființarea gratuită a firmei, oferită de Mari Giurculeț de la Business Grim, servicii gratuite de contabilitate timp de șase luni, oferite de Loredana Teodorescu, expert contabil; pachet de start-up, constând în design de logo, materiale de identitate vizuală și suport pentru prezența în mediul online, oferit de Otilia Pasolescu Stocks de La Bee Funky Printing. Prin această abordare, organizatorii au dorit ca premiile să nu fie simbolice, ci să ofere sprijin real pentru primii pași în construcția unei afaceri.
Din juriu au făcut parte prof. univ. dr. habil. Mihaela Rus, președintelui Colegiului Psihologilor Filiala Constanța, președintele Asociației PsihoTrafiQ și prodecan la Facultatea de Drept și Știinte Administrative din cadrul Universității „Ovidius”; dr. Adriana Câmpeanu, președintele Asociației „Sofia Tomitana”; Maria Gheară, fondatorul Școlii de tinere modele „The Crown by Maria Iacob”; Otilia Pasolescu Stocks, Mirabela Giuglea și Andreea Pătrașcu de la AFAD; Ramona Balica, antreprenor local; Alina Mititelu; Natalia Ungureanu și Sorina Iftimie.
La eveniment a avut loc și o tombolă, iar Maria Gheară a oferit două abonamente de modelling și a dorit să transmită tuturor celor prezenți la eveniment faptul că: „Dacă credeți suficient în business-ul dumneavoastră, îl veți duce până la capăt, indiferent dacă ați câștigat sau nu în seara asta”.
De menționat faptul că și alți antreprenori locali au oferit premii la acest eveniment, printre care o amintim și pe Elida Radu, producător de genti si accesorii din piele naturală.
Prof.univ.dr.habil. Mihaela Rus a declarat: „Am avut onoarea sa fiu alături de femeile puternice ale comunității noastre si să le vorbesc despre „Teama de a vorbi în public”. Mulțumesc Teodorescu Loredana pentru invitație”.
La rândul său, dr. Adrian Câmpeanu a precizat: „Am avut bucuria de a participa la evenimentul de celebrare a unui an de activitate al Asociației Femeilor de Afaceri din Dobrogea. A fost o întâlnire inspirată, plină de energie, în care am sărbătorit reușitele femeilor care construiesc, zi de zi, comunități puternice și afaceri autentice. Mulțumiri pentru invitație și pentru frumoasa organizare doamnei Teodorescu Loredana, un adevărat model de implicare și viziune! Prezența acestor experți a conferit proiectului recunoașterea profesională pe care o merită și a consolidat statutul centrului ca inițiativă serioasă, de impact social real”.
O direcție de viitor pentru Dobrogea
Evenimentul de la Medgidia a confirmat că regiunea Dobrogea dispune de potențial antreprenorial semnificativ și că parteneriatele dintre mediul privat și cel asociativ pot genera rezultate concrete. Concursul de idei de afaceri nu a fost doar o competiție, ci începutul unei colaborări continue între participanți și Asociația Femeilor Antreprenor din Dobrogea, care va oferi în continuare suport pentru implementarea proiectelor prezentate.
Alexandra VASILE




























