Noul coronavirus reprezintă în continuare o provocare pentru oamenii de ştiinţă. Până când boala va fi eradicată, sfaturile din rândul oamenilor de ştiinţă rămân: purtaţi măşti de protecţie şi spălaţi-vă cât de des puteţi pe mâini, cu apă şi săpun!
Chiar dacă ni se recomandă cu insistenţă să purtăm măşti de protecţie, subiectul este unul controversat, în sensul că utilizarea şi mai ales utilitatea măştilor nu este îmbrăţişată de toată lumea. Există chiar şi specialişti care nu consideră că măştile sunt atât de utile. Dar, preventiv, de ce nu am purta? Din ce în ce mai multe țări au început să recomande populației să folosească măști confecționate acasă, din materiale la îndemână, dacă nu găsesc în magazine sau dacă nu îşi permit, având în vedere specula care se practică în legătură cu acest produs. În China, utilizarea măştilor este o relitate de zi cu zi, cu care ar trebui să ne obişnuim şi noi, aşa cum ne transmit tot mai mulţi medici.

Studii luate în considerare de Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că, în funcție de fiziologia pacientului și condițiile de mediu (precum umiditatea și temperatura), norul de vapori cu particule infecțioase eliminat în atmosferă prin tuse sau strănut poate străbate până la 7-8 metri.
Un alt studiu, care a analizat împrăștierea picăturilor respiratorii și aerosolilor a arătat că particule respiratorii mari pot ajunge la mai mult de 6 metri prin strănut, la mai mult de 2 metri prin tuse și la sub 1 metru prin expir normal. Astfel, distanța de 1 metru dintre persoane, recomandată de OMS, nu este suficientă.

Doctorul Bogdan Obadă, dicrectorul medical al Spitalului Judeţean Constanţa ne recomandă să purtăm măşti şi să ne obişuim cu faptul că vom utiliza această protecţie mult timp de acum înainte!
„Este absolut obligatoriu să purtăm mască de protecţie. În alte ţări deja se poartă. Asiaticii nu poartă fiindcă e modă! E o necesitate. Purtăm mască să nu transmitem virusul şi purtăm mască să nu ne îmbolnăvim. Pot exista persoane asimptomatice care să transmită virusul celorlalţi. Pe lângă mască, este foarte important spălatul pe mâini. Până la dezinfectarea cu spirt, care şi asta ajută, spălatul pe mâini cu apă şi săpun este foarte eficient. Sunt reguli atât de simple şi totodată atât de importante!”, a transmis dr. Obadă.
„Există studii care arată exact cu cât ne protejează măştile. În privinţa mănuşilor, sunt sceptic, pentru că dacă le purtăm avem tendinţa oricum să atingem tot şi este şi dificil când sunt date jos, este mai complicat”, a adăugat medicul.
A.C.



























