Primăria Constanța a lansat, în luna mai 2024, licitația pentru lucrările de construire a Policlinicii Municipale, specializarea cardiologie și oncologie. La acel moment se credea că ele ar putea începe în aproximativ trei luni, însă acest lucru nu s-a întâmplat, iar achiziția nu a fost încheiată nici până acum. Asta pentru că au fost depuse trei contestații, iar soluționarea acestora la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a durat aproximativ trei luni.
Deși licitația a fost lansată acum un an, lucrările nu au început nici până acum, deoarece au existat mai multe inconveniente. Mai întâi, societatea Ubitech Construcții a contestat procedura de achiziție, dar apoi și-a retras cererea. Firma solicita obligarea autorității contractante la modificarea în parte a documentației de atribuire și eliminarea / amendarea cerințelor / factorilor de evaluare nejustificați și / sau nelegali, cât și obligarea de a publica un anunț de tip erată, prin care să aducă la cunoștință operatorilor economici modificările admise. CNSC a luat act de renunțarea Ubitech Construcții SRL la contestația din 27 mai 2024.
Apoi, Municipalitatea a prelungit termenul de depunere a ofertelor și a fost declarată câștigătoare societatea Con-A Operations, însă trei firme au depus contestații. La sfârșitul lunii iunie a.c., CNSC a soluționat contestațiile și a decis ca Primăria Constanța să reevalueze ofertele. Astfel, este greu de spus când vor începe lucrările.
Obiectul contractului de achiziție publică constă în executarea lucrărilor de construcții (permanente, provizorii, de branșare și racordare la utilități), conform Proiectului tehnic elaborat. Reamintim că valoarea totală estimată a acestora este de 246.728.233,54 lei.
Noul spital va fi edificat pe Bulevardul Aurel Vlaicu, în zona Dacia Service, pe un teren în suprafață de 32.605 metri pătrați. Realizarea investiției presupune construirea unei clădiri compuse din opt corpuri, cu regimul de înălțime P+M+5E, o suprafață construită de 4.685,50 metri pătrați și una desfășurată de 22.105,79 metri pătrați.
Policlinica Municipală, specializarea cardiologie și oncologie, va fi structurată astfel:
Parter – farmacie cu circuit închis, laborator de analize medicale, anatomie patologică și prosectură, vestiare pentru personalul medical, garderobă, spații pentru decontaminare și depozitare tărgi, scaune și paturi, spații pentru depozitare materiale sanitare și nesanitare, depozitare deșeuri și spații tehnice.
Mezanin – zona de investigații RMN și CT, zonă medicină nucleară PET-CT, zonă de medicină nucleară SPECT-CT, compartiment de radioterapie cu două buncăre, zonă de planning fizicieni, CT-SIM, zona terapie intensivă, pregătire pacienți.
Etajul 1 – ambulatoriu prevăzut cu următoarele cabinete: urologie și nefrologie, chirurgie generală, chirurgie toracică, obstetrică ginecologie, tratamente chirurgicale, ORL, medicină internă – test efort, cardiologie, gastroenterologie, neurologie și psihiatrie, pneumologie, oncologie, dermatologie, explorări funcționale, BFT, recoltări probe, zona de investigații (mamograf și X-RAY), investigații endoscopie, colonoscopie, bronhoscopie și secție de spitalizare de zi cu 29 de paturi.
Etajul 2 – spitalizare continuă compartiment Cardiologie, cu șapte paturi, zonă intervenții cardiologie – angiografie, saloane post intervenții cu trei paturi, spitalizare continuă compartiment oncologie medicală, cu 15 paturi.
Etajul 3 – spitalizare continuă secția Chirurgie generală cu 49 de paturi – saloane de spitalizare și spații medicale aferente desfășurării activității medicale într-un climat corespunzător normativelor în vigoare.
Etajul 4 – secția terapie intensivă cu douăsprezece paturi (prevăzută cu filtru de transbordare a pacienților, filtre pentru personal, șapte saloane), zonă pentru unitatea de transfuzii sangvine (UTS).
Etajul 5 – bloc operator dotat cu trei săli de operații, salon postoperator cu trei paturi, salon preoperator cu trei paturi, filtre pentru personal, filtru de transbordare a pacienților, secție de sterilizare prevăzută cu filtre pentru personal.
Mihaela GIUGLEA



























