Donald Trump a părăsit miercuri procesul civil pentru fraudă în legătură cu valoarea bunurilor sale imobiliare, fiind ironizat de procuroarea generală a statului New York, Letitia James, care a dat asigurări că nu se va lăsa intimidată de fostul preşedinte al Statelor Unite, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Domnul Trump nu mai este aici. Spectacolul lui Donald Trump s-a încheiat. Nu a fost nimic mai mult decât o lovitură politică, o operaţiune de strângere de fonduri”, a spus Letitia James, convinsă că „justiţia va prevala” la sfârşitul acestui proces pe care l-a declanşat prin depunerea unei plângeri.
Fostul preşedinte american, favorit în sondaje pentru viitoarele alegeri primare republicane, a fost prezent la toate audierile începând de luni de la Palatul de Justiţie din Manhattan, fără a pierde ocazia de a repeta în faţa jurnaliştilor că Letitia James este „coruptă”, „rasistă” şi face parte dintr-un complot alimentat de tabăra preşedintelui democrat Joe Biden pentru a-l împiedica să se întoarcă la Casa Albă. Dar, după ce a participat la audieri miercuri dimineaţă şi după ce le-a spus reporterilor că a fost „blocat” în acest proces şi nu a putut face campanie, el nu a reapărut la audierile de după-amiază.
Letiţia James a denunţat „comentariile ofensatoare”, „care, din păcate, au alimentat violenţa”. „Comentarii pe care le-aş descrie ca incitare la ură rasială şi care, din păcate, fac apel la zonele întunecate ale umanităţii noastre”, a adăugat ea. „Nu mă voi lăsa intimidată”, a mai spus procuroarea. Dezbaterile, care au loc în faţa unui judecător al Curţii Supreme a statului New York, se pot desfăşura fără Donald Trump. El nu riscă nicio pedeapsă penală în acest caz, dar este chemat să depună mărturie în timpul procesului care va dura săptămâni, la fel ca doi dintre copiii săi, Eric Trump şi Donald Trump Jr, vizaţi şi ei de plângerea Letitiei James, precum şi Organizaţia Trump.



























