Un proces civil început în anul 2017 în județul Constanța se apropie de final, după un ”du-te/vino” care a plimbat dosarul între instanțe, timp de 9 ani. Curtea de Apel urmează să pronunțe pe 15 octombrie decizia definitivă în acest dosar în care este vorba despre o acțiune în revendicare imobiliară și grănițuire.
Acțiunea a fost inițiată de doi reclamanți, membrii unei familii, care au solicitat instanței obligarea vecinilor lor la lăsarea în deplină posesie a unei suprafețe de 15 metri pătrați, parte dintr-un teren de 931 de metri pătrați pe care îl dețin în baza unui contract de vânzare-cumpărare din anul 1992.
Aceștia au susținut că pârâții le ocupă abuziv această porțiune și au cerut trasarea clară a liniei de hotar. De cealaltă parte, pârâții, tot o familie, s-au apărat arătând că sunt proprietarii unui teren învecinat de 1100 de metri pătrați, dobândit în anul 2001 printr-un contract de întreținere și intabulat în Cartea Funciară.
În apărarea lor, vecinii pârâți au invocat vicii în lanțul de transmitere a proprietății, susținând că autorul inițial al acestora nu deținea un titlu valabil sau acte de succesiune clare.
Trecând peste alte aspecte, în octombrie 2022, Judecătoria Constanța, instanța de fond, a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată. Hotărârea instanței s-a bazat pe concluziile a două expertize topografice care au demonstrat că nu există o suprapunere fizică reală între cele două proprietăți.
Unul dintre experți a indicat că diferențele provin din tehnologia planurilor de amplasament și din erori de măsurare, în timp ce al doilea a sugerat o ocupare abstractă, de 6 metri pătrați. Instanța a reținut că pentru admiterea unei acțiuni în revendicare, ocuparea terenului trebuie să fie fizică și concretă, condiție neîndeplinită în această cauză.
Mai mult, comparând titlurile de proprietate, judecătorul a acordat prioritate actelor pârâților, argumentând că terenul acestora era înscris în Cartea Funciară și provenea dintr-o linie succesorală clarificată prin hotărâri judecătorești și titluri emise conform Legii 18/1991.
În schimb, reclamanții nu își intabulasteră dreptul, iar actul inițial de la care provenea proprietatea lor prezenta lacune privind dovada dreptului deținut de vânzător.
Această primă sentință, pronunțată în 2022, la 5 ani de la debutul procesului, a fost urmată de mai multe căi de atac și rejudecări.
Apelul formulat de reclamanți a fost inițial respins de Tribunal, hotărâre care a fost atacată mai departe. Dosarul a ajuns astfel la Curtea de Apel, care, în 2024, a admis recursul, a casat hotărârea Tribunalului și a trimis cauza înapoi pentru rejudecarea apelului.
Întors pe masa judecătorilor de la Tribunal în faza de rejudecare, apelul reclamanților a fost din nou respins, menținându-se practic soluția instanței de fond. Decizia a fost atacată cu un nou recurs, readucând dosarul la Curtea de Apel.
Ultimul termen în această ultimă fază a procesului a avut loc miercuri, 30 septembrie. Verdictul final urmează a fi pronunțat așteptat la jumătatea lunii octombrie.
Daniel ALBU
