Cu o energie inconfundabilă și cu acel amestec rar între forță scenică și sensibilitate artistică, Horia Brenciu a urcat pe scenă nu doar ca performer, ci ca povestitor al muzicii românești, transformând concertul dedicat Zilelor Dobrogei într-un omagiu plin de lumină, ritm și emoție.
Printre momentele explozive, pline de ritm și aplauze, seara a adus și o pauză de suflet, un tribut dedicat celui care a lăsat o amprentă inconfundabilă în cultura muzicală românească: Horia Moculescu, pianist, interpret vocal, compozitor, mediator și creator de programe TV din România.
Cu vocea încărcată de respect și nostalgie, Brenciu a vorbit despre prietenie, mentorat și timp, evocând cuvintele compozitorului: „am împlinit două infinituri”, formulare care a plutit în sală ca o lecție de viață și artă.
A urmat interpretarea piesei „Și dacă?”, compusă în 1966 de Vasile Veselovschi și legată pentru totdeauna de vocea și sensibilitatea lui Moculescu, o melodie care, pe scenă, a devenit nu doar cântec, ci recunoștință, memorie și continuitate.
Între prezent și trecut, aplauze și tăcere, viață și moștenire artistică, momentul a confirmat că muzica rămâne cel mai sincer mod în care arta poate spune: „Suntem aici. Împreună. Chiar și dincolo de timp”.
Constanța a trăit vineri seara un eveniment memorabil în cadrul Zilelor Dobrogei, când scena Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” a fost preluată de unul dintre cei mai expresivi și spectaculoși artiști ai României: Horia Brenciu, acompaniat de HB Orchestra.
Concertul oferit în cadrul manifestărilor organizate de Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” și Consiliul Județean Constanța s-a transformat rapid într-o experiență completă, un show complex, unde energia, muzica live, improvizația și emoția au conturat o seară pe care publicul o va purta mult timp în memorie.
Încă din primele minute, Brenciu a umplut scena cu dinamism și carismă, demonstrând încă o dată că statutul său de entertainer nu este doar reputație, ci o realitate construită prin talent, experiență și o relație autentică cu publicul.
Hituri deja consacrate, precum „Lucruri simple” sau „Fac ce-mi spune inima”, au ridicat sala în picioare, transformând spectatorii într-un cor spontan, sincronizat de energie și voie bună.
Pauzele dintre piese, transformate, în stilul său caracteristic, în mini-momente de stand-up, dialog și improvizație, au creat o apropiere reală între artist și publicul constănțean.
Dacă începutul serii a fost dominat de ritm, finalul a aparținut emoției. Într-un gest de profund respect, Horia Brenciu a dedicat un moment special regretatului Horia Moculescu, plecat recent dintre noi.
Anunțul a fost făcut cu o sinceritate care a schimbat tonul atmosferic al serii: din euforie, în reflecție.
„Cineva care a stat lângă mine și alături de care am avut multe clipe frumoase, în special muzicale, ne-a părăsit zilele trecute. Acum 60 de ani lansa o melodie… o melodie pe care am cântat-o împreună și de care m-am îndrăgostit. Atunci când a împlinit 88 de ani, mi-a spus că el nu are vârsta pe care o vedem, ci două infinituri”, a spus Brenciu.
Sala a încremenit. Privirile s-au concentrat, iar aplauzele au devenit un gest de solidaritate cu memoria compozitorului.
A urmat interpretarea piesei „Și dacă?”, compusă în 1966 de Vasile Veselovschi, un cântec nemuritor care a înscris numele lui Horia Moculescu în patrimoniul sonor al României. Brenciu nu a cântat doar o melodie, ci a spus o poveste. Iar publicul a ascultat-o cu respect.
Versurile, încărcate de dor, vis și condițional romantic, au devenit ecou în sală: „Noaptea e în balans şi-o invit la dans. Ce dacă… Râde un trecător că încerc să zbor. Şi dacă…”.
La final, aplauzele au fost mai mult decât reacție: au fost tribut. Minute întregi, sala arhiplină s-a ridicat în picioare, pentru amândoi Horia: cel de ieri și cel de acum.
Un spectacol în care muzica a unit generații
Evenimentul s-a încheiat cu aceeași energie cu care a început, însă îmbogățit de o trăire comună. Zilele Dobrogei și-au găsit astfel esența: o sărbătoare a identității unei regiuni care trăiește prin multiculturalitate, prin memorie, prin artă.
Într-o singură seară, publicul a primit două daruri: spectacol și sens. Cu o orchestră impecabilă, un repertoriu încărcat de hituri și o prezență scenică magnetică, artistul a reușit să lege muzica de emoție, umorul de vibrație live, iar spontaneitatea de profesionalism.
Pentru mulți dintre cei prezenți, acesta nu a fost doar un concert, ci o experiență culturală completă, una în care muzica nu a fost doar ascultată, ci simțită.
Într-o sală arhiplină, unde aplauzele au devenit parte din ritm, Brenciu a oferit publicului nu doar un concert, ci o experiență totală, o călătorie muzicală în care entuziasmul, nostalgia, improvizația și momentele intime s-au contopit într-un spectacol memorabil.
A fost o seară în care scena a respirat viață, iar publicul a răspuns cu aceeași intensitate.
Alexandra VASILE
Brenciu e circar, nu solist vocal. El e cu maka-maka, să treacă timpul și să-și ia banii. Dacă ar cînta el ar întărîta toți măgarii din zonă.