Veștile bune de astăzi sunt pentru Portul Constanța, a anunţat luni, pe pagina sa de Facebook, Bogdan Mîndrescu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
Discuțiile purtate de către secretarul de stat Mîndrescu cu Președintele Republicii Georgia, Salome Zourabichvili, au produs și primele rezulate concrete. Luni, 24 octombrie 2022, prima navă container, AS FATIMA, s-a aflat la încărcat în cel mai mare port din Georgia – Batumi și urmează să plece spre portul Constanța ca linie regulată pe ruta Pireu-Batumi-Constanța-Varna-Pireu.
„Vorbim de 2 astfel de nave – AS FATIMA ( 1284 teu) și CONTSHIP JET (1267 teu) care vor ajunge în portul Constanța pe această rută. Mulțumesc încă o dată tuturor celor care s-au implicat în realizarea acestui demers și sunt sigur că în cel mai scurt timp vom vedea și rezultatele benefice pentru Portul Contanța„, a anunțat secretarul de stat Mîndrescu.
A.V.